Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Autorităţile din Turkmenistan interzic scenele de sex şi 'comportamentele nepotrivite' prezentate la televizor

interzis

Scenele de sex şi cele care prezintă "comportamente nepotrivite" vor fi de acum interzise la televiziunea turkmenă, ca urmare a adoptării unei legi menite să creeze o "imagine pozitivă" acestei foste republici sovietice din Asia Centrală, informează luni AFP. Legea care, conform cotidianului oficial Neutralny Turkmenistan, a fost promulgată în acest weekend de preşedintele Gourbanguly Berdymukhamedov, invocă "protecţia minorilor" pentru a justifica această interdicţie, conform Agerpres.

Totuşi, documentul nu explică ce fel de "comportamente nepotrivite" vor fi interzise. Guvernul acestei ţări în care trăiesc cinci milioane de locuitori, majoritar musulmană, este angajată în mod special într-o luptă împotriva fumatului, aminteşte sursa citată. De asemenea, textul nu explică ce fel de conţinut va fi considerat "pornografic" sau "erotic".

De ani buni, posturile de televiziune turkmene difuzează producţii străine din care sunt tăiate scenele mai îndrăzneţe. Textul noii legi specifică faptul că posturile de televiziune ar trebui să aibă în vedere "crearea de programe de radio sau de televiziune care să prezinte o imagine pozitivă a Turkmenistanului".

Potrivit organizaţiei Reporteri Fără Frontiere, care plasează această ţară pe poziţia 178 din 180 în clasamentul libertăţii presei, Turkmenistanul se îndreaptă către o "gaură neagră informaţională ce continuă să se mărească".

Turkmenii au prins obiceiul de a utiliza televiziunea prin satelit pentru a eluda restricţiile, însă în ultimii ani guvernul a intensificat represiunea contra locuitorilor care folosesc antene parabolice, potrivit organizaţiilor pentru apărarea drepturilor omului. Gurbanguly Berdymukhamedov a venit la putere în 2006, după moartea predecesorului său, Saparmurat Niazov.

Preşedinte, şef al Guvernului şi general de armată, Gurbanguly Berdymukhamedov menţine un control aproape total asupra presei şi a societăţii civile şi a impus un cult al personalităţii sale în această ţară, scrie AFP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.