Autoritățile elene o investighează eurodeputata de extremă dreapta Afroditi Latinopoulou: cercetări pentru semnături false la fondarea partidului

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 12-11-2025 04:12

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Autoritățile elene o investighează eurodeputata de extremă dreapta Afroditi Latinopoulou, acuzată că a depus semnături falsificate în actul de înființare al partidului său, Vocea Rațiunii, scrie Mediafax.

Giorgos Floridis, ministrul grec de Justiție a declarat că în ianuarie 2025 a fost deschis cazul și se află în prezent în faza de examinare de către un procuror.

Anunțul a fost făcut marți, în timpul unei intervenții în parlamentul elen. Investigația urmărește să verifice autenticitatea semnăturilor din declarația de constituire a partidului.

Documentele necesare au fost trimise ministerului de Interne de la Atena, instituție care supervizează partidele politice și procesul electoral.

Conform legislației elene, un partid politic trebuie să prezinte cel puțin 200 de semnături valide de la cetățeni cu drept de vot pentru a putea participa la alegeri. În cazul de față, o parte dintre aceste semnături ar fi fost falsificate.

Un reprezentant al partidului a respins acuzațiile, catalogându-le drept „absurdități motivate de teama”.

Afrodita Latinopoulou, lidera partidului se află în Parlamentul European din 2024. În 2022, a fost exclusă din partidul de guvernământ Noua Democrație după ce a făcut comentarii jignitoare la adresa unei prezentatoare de televiziune.

Latinopoulou se declară apropiată de lideri ai dreptei europene precum Marine Le Pen și Giorgia Meloni și susține politici conservatoare precum limitarea avortului și a migrației, realtează Politico.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri