Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Autoritățile nu prea găsesc nereguli când îi controlează pe operatorii economici: mai puţin de jumătate dintre cei controlați au fost sancţionaţi

inspectia muncii munca la negru angajati

Acţiunile de control efectuate în perioada 17 - 22 august de reprezentanţii Inspecţiei Muncii în scopul prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19 au avut ca rezultat aplicarea a 739 sancţiuni contravenţionale pentru 514 angajatori, din totalul de 1.329 de angajatori controlaţi la nivel naţional, potrivit unui comunicat remis luni de Inspecţia Muncii, informează Agerpres.

Amenzile aplicate s-au ridicat la valoarea totală de 226.000 lei şi au fost dispuse şi 895 de măsuri de remediere a neconformităţilor.

Cel mai mare număr de angajatori controlaţi a fost înregistrat în judeţul Braşov - 76 de societăţi comerciale controlate, Bucureşti 71 şi judeţul Constanţa - 124 de companii controlate.

Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate angajatorilor din judeţele Bacău - 73 de sancţiuni, Timiş - 51 şi Brăila - 43 de sancţiuni aplicate.

Pe de altă parte, amenzile totale aplicate în cadrul acţiunilor de control desfăşurate de Inspectoratele Teritoriale de Muncă în perioada 17 - 22 august s-au ridicat la valoarea de 4.120.100 de lei, din care 3.894.100 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă.

Reprezentanţii Inspecţiei Muncii au depistat 170 de persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, au aplicat 1.672 de avertismente şi au dispus 3.569 de măsuri de remediere a neconformităţilor constatate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.