Poliţiştii au deschis un dosar penal după ce pe amplasamentul fostei rafinării Astra Ploieşti a fost depistat, vineri, un nivel ridicat de radioactivitate ca urmare a dispariţiei unui paratrăsnet care avea în vârf un element radioactiv (cobalt).
"La data de 14 mai, poliţiştii Secţiei de Poliţie nr. 4 Ploieşti au fost sesizaţi de către agenţii de pază ai unei societăţi comerciale cu privire la faptul că un paratrăsnet cu înălţimea de 30 m, care ar avea în vârf un element radioactiv (cobalt), nu mai este la locul lui, existând posibilitatea ca acesta să fie sustras sau căzut", a informat Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, potrivit Agerpres.
La faţa locului s-au deplasat echipe de specialişti ISU Prahova, SIAS, DSP, CBRN, Garda de Mediu, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, o echipă complexă de cercetare, precum şi poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase.
În cauză a fost deschis dosar penal conform art. 345 din Codul penal, privind nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive.
Echipajul CBRN care a fost prezent la faţa locului s-a retras, fiind în continuare echipajele de la SIAS şi CNCAN.
Pe amplasamentul fostei rafinării se aşteaptă un container pentru a tăia şi transporta o porţiune din paratrăsnet în laborator pentru probe.
Nivelul de radioactivitate a fost depăşit pe amplasamentul fostei rafinării Astra din municipiul Ploieşti, zona fiind izolată vineri pe o suprafaţă de circa 80 de metri pătraţi, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.
Conform sursei citate, un echipaj de la USISU Ciolpani, împreună cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă din cadrul ISU Prahova, s-a deplasat pe amplasamentul Rafinăriei Astra în urma unei solicitări ca urmare a prezenţei unei surse radioactive provenite de la o antenă tip paratrăsnet.
În urma măsurătorilor executate s-a constatat că limita de radioactivitate a fost depăşită, motiv pentru care sursa a fost izolată pe o suprafaţă de aproximativ 80 mp.
Se execută în continuare alte măsurători. ''Până acum a fost indicată prezenţa a 3.700 cps - cobalt'', a precizat sursa citată.
Nu este pericol pentru populaţie având în vedere că nu sunt locuinţe în apropiere. Totodată, s-a făcut solicitare pentru autoritatea competentă în astfel de situaţii - Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare -, în sensul recuperării sursei, a menţionat ISU.
Autorităţile sunt în ALERTĂ - Nivel depăşit de radiaţii la Ploieşti, s-a deschis un dosar penal
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

219
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
219

186
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
186

542
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
542

1.926
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
1.926

10.395
Document ascuns 30 de ani: Profeția atribuită Vangăi despre Paștele din 2026 care 'ar schimba lumea'
10.395

2.323
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
2.323

1.476
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.476

1.676
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
1.676

3.803
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
3.803

2.683
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.683

5.050
Monica Pop, în stare de șoc după ce a aflat cine este medicul găsit înjunghiat în apartamentul incendiat din Sectorul 3: 'Mergeam la masă împreună'
5.050

117
Atac într-un magazin: Doi adolescenți au bătut un bărbat. Acasă aveau și pistoale airsoft
117

2.578
Raed Arafat respinge virulent acuzațiile din spațiul public, după descinderile procurorilor: Nu există angajări fictive la DSU
2.578
















Comentează