UDMR a elaborat un proiect de lege care prevede ca autovehiculele de transport marfă cu o capacitate maximă autorizată mai mare de 2,4 tone să fie scutite de taxa de drumuri şi poduri, facilitând, astfel, funcţionarea companiilor de transporturi în perioada pandemiei potrivit Agerpres.
Proiectul mai prevede ca Trezoreria de Stat să acorde împrumuturi fără dobândă pentru încheierea lucrărilor de investiţii, în cazul în care administraţiile locale sau instituţiile de stat se află în incapacitatea de a putea plăti investiţiile deja începute.
Proiectul pentru acordarea de facilităţi în domeniile transporturilor de mărfuri şi construcţiilor a fost elaborat de deputaţii UDMR Benedek Zacharie, Bende Sandor şi Kulcsar-Terza Jozsef.
Liderul grupului parlamentar al UDMR din Camera Deputaţilor, Benedek Zacharie, a afirmat că aceste măsuri sunt necesare, deoarece, în prezent, nicio ordonanţă guvernamentală nu susţine eficient sectoarele de transport marfă şi de construcţii.
"Sunt necesare măsuri pentru a ajuta transportul de marfă, deoarece serviciile oferite de acest sector sunt indispensabile în perioada pandemiei. Astfel, dacă va fi eliminată taxa pentru drumuri şi poduri, aceste companii vor fi scutite de o povară în plus, în această perioadă dificilă", a declarat Benedek Zacharie, conform unui comunicat al UDMR transmis vineri.
Deputatul UDMR s-a referit şi la reglementarea din proiect care vizează sprijinirea industriei construcţiilor.
"Concluzia în urma crizei din anul 2008 a fost aceea că Guvernul de atunci a neglijat capitolul de investiţii publice. Proiectul de lege al UDMR ar oferi o soluţie parţială pentru evitarea acestui neajuns: solicităm ca Trezoreria de Stat să acorde împrumuturi fără dobândă pentru încheierea lucrărilor respective, în cazul în care o administraţie locală sau o altă instituţie de stat se află în incapacitatea de a putea plăti investiţiile deja începute. Ulterior, administraţia locală va avea la dispoziţie 15 zile pentru plata facturii", a adăugat Benedek Zacharie.
Benedek Zacharie a precizat că Uniunea a solicitat dezbaterea în procedură de urgenţă a acestui proiect de lege, înregistrat la Parlament în 9 aprilie, mai menţionează sursa citată.
Potrivit prevederilor proiectului, "se scutesc temporar de la plata tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere prevăzute de ordonanţa Guvernului 15/2002(...) vehiculele de transport marfă şi vehiculele mixte, transporturile de marfă de orice categorie, cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone". Scutirea se aplică de la data intrării în vigoare a prezentei legi până la 31 decembrie 2020, ora 24.00.
De asemenea, proiectul mai prevede că, "prin derogare de la prevederile articolului 3 din legea 238/2019, pe perioada de la data instituirii stării de urgenţă pe teritoriul României până la 31 decembrie 2020 se înfiinţează mecanismul de decontare a facturilor aferente lucrărilor de investiţii aflate în derulare, indiferent de modul de finanţare a lucrărilor prin credite rambursabile sau finanţare prin fonduri nerambursabile prin Trezoreria statului".
"Instituţiile publice locale (...), precum şi companii sau societăţi naţionale cu capital integral de stat care sunt părţi în contractele de investiţii, respectiv finanţatori sau beneficiari, pot solicita Ministerului Finanţelor Publice acordarea de împrumuturi din venituri rezultate din privatizare pentru plata facturilor scadente reprezentând lucrări executate", mai prevede proiectul.
Autovehiculele transport marfă de peste 2,4 tone, scutite de taxa de drumuri şi poduri (UDMR)
Explorează subiectul
București
-2°C
Articole Similare

372
Piața bijuteriilor din România, sub presiunea cotațiilor internaţionale: Aurul și argintul ajung la prețuri record
372

393
Italia ar putea reveni la energia nucleară după aproape 40 de ani din cauza exploziei prețurilor la energie
393

34
VIDEO Ilie Bolojan: România va plăti în 2026 aproximativ 60 de miliarde de lei doar dobânzi la datoria publică
34

2.778
Declarații șocante ale șefului OMV, companie care deține 40% din piața românească: 'Austria ar putea rămâne fără combustibil' - Luni are întâlnire cu Nicușor Dan și Ilie Bolojan
2.778

5.548
VIDEO Ilie Bolojan face acuzații fără precedent: 'Am tolerat acțiuni care au dus la scumpirea intenționată a energiei în favoarea unor 'băieți deștepți''
5.548

2.750
VIDEO Ilie Bolojan dă vina pe PSD pentru concedierile de la Dacia: 'Dacă nu eliminăm această taxă de 1%, avem probleme serioase'
2.750

2.579
VIDEO Ilie Bolojan a dat soluția PSD-ului: 'Cei care propun amendamente pentru sume suplimentare vor propune și amendamente pentru reducerea unor cheltuieli în alte părți'
2.579

178
Un petrolier indian părăsește portul Fujairah după atacul iranian asupra terminalului petrolier
178

3.141
O nouă criză financiară la orizont? Gheorghe Piperea avertizează asupra unui posibil 'scenariu Lehman Brothers' după pierderile uriașe din Dubai
3.141

87
Rezervele strategice ale AIE injectează 400 de milioane de barili de petrol pe piețele mondiale
87

23
ANPC: Protecția consumatorilor reflectă echilibrul dintre dezvoltare și responsabilitate
23

9.056
ALERTĂ - Decizia CPN PSD. Grindeanu i-a trimis o scrisoare dură lui Bolojan: 'Lista greșelilor dvs. este lungă și dureroasă'
9.056

86
Gigantul Estée Lauder dă în judecată Zara și Jo Malone într-un conflict privind marca comercială
86
















Comentează