Avalanșe în munții Alpi: doi oameni au murit

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 25-03-2019

Actualizat: 25-03-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Două persoane şi-au pierdut viaţa şi două au fost rănite în avalanşe distincte produse în Alpii elveţieni şi austrieci în timpul weekendului, informează duminică DPA, relatează Agerpres.ro.

Citește și: UBER pregătește o tranzacție fulminantă: vrea să cumpere o companie concurentă cu 3 miliarde de dolari

O avalanşă care a avut loc în cantonul elveţian Valais, la o altitudine de circa 2.800 de metri, în apropierea munţilor Clochers, a acoperit patru schiori aflaţi într-o expediţie alpină. Unul dintre aceştia, îngropat sub 1,5 metri de zăpadă, a decedat, a anunţat poliţia.

Doi schiori din aceeaşi expediţie au scăpat nevătămaţi, iar un al treilea bărbat a fost dus într-o locaţie sigură şi transportat cu un elicopter la un spital local.

O altă avalanşă produsă sâmbătă în Austria a provocat decesul unui excursionist de 64 de ani în regiunea Rax bei Reichanau, la circa 100 de kilometri sud-vest de Viena. Însoţitoarea acestuia a fost rănită, dar salvatorii au reuşit să o salveze din zăpadă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri