DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Avansează în Parlament primele de comercializare de 10.000 - 20.000 de euro/an

s560x316_subventii

Proiectul de lege privind acordarea unor prime de comercializare de 10.000 de euro/an/fermier și 20.000 de euro/an/fermier a fost avizat favorabil în Comisia de Agricultură din Camera Deputaților, luni, 24 august, după ce în prealabil fusese adoptat în Senat.

Citește și: Variante de Guvern post-moțiune (surse)

Fermierii pot beneficia de o subvenție, o primă de comercializare, de 200 de euro pentru fiecare tonă de produs comercializat pentru a fi industrializat și 100 de euro pentru fiecare tonă de produs agricol comercializat adus pe piață.

Această lege este benefică deopotrivă pentru producători, dar şi pentru cumpărătorii în căutare de produse sănătoase, autohtone, româneşti. Proiectul de lege poate ajuta, de altfel, și la salvarea soiurilor românești.

Legea primei de comercializare va stimula intrarea produselor agricole primare conforme din fermele agricole româneşti în circuitul comercial fiscalizat. Când vorbim de prima de comercializare, aceasta se adresează tuturor produselor agricole obţinute numai în fermele din România, de la cereale, legume şi fructe şi până la producţia zootehnică. De prima de comercializare pot beneficia și producătorii de struguri!

Măsura adresată fermierilor români va avea un impact bugetar pozitiv, astfel încât, pentru fiecare tonă de produs agricol stimulat să intre în economia oficială, statul va încasa, direct sau indirect, chiar în cursul anului respectiv, peste 200 euro/tonă, stimulându-se aproape toate sursele fiscale:

- TVA încasat chiar înainte de obţinerea primei de comercializare, care pentru producţia zootehnică înseamnă o valoare superioară primei;

- impozit pe profit mai mare de la procesatori;

- impozite şi contribuţii mai mari, ca urmare a stimulării creşterii afacerilor procesatorilor.

De aceste subvenții beneficiază persoanele fizice și juridice, persoanele fizice autorizate/întreprinderi familiale/întreprinderi individuale din România care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) dețin în proprietate sau în arendă suprafețe de teren agricol, luciu de apă sau construcții destinate producției agricole pe teritoriul României;

b) posedă atestat de producător emis de autoritățile române;

c) comercializează pe piață produsele agricole primare din producția proprie;

d) dovedesc comercializarea produselor agricole primare pentru care posedă atestat de producător.

Prima de comercializare se acordă la cerere, însoțită de următoarele documente:

a) adeverința în original care să ateste conform înscrisurilor de la registrul agricol suprafața de teren cultivată, suprafața de amenajări specifice destinate cultivării, suprafața de luciu de apă, respectiv numărul de animale/păsări/familii de albine deținut de către solicitant;

b) atestatul de producător vizat la zi;

c) dovada comercializării produselor agricole primare.

Cererea pentru acordarea primei de comercializare se depune la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură în a cărei rază teritorială se află terenul, luciu de apă sau ferma.

Prima de comercializare se acordă în termen de 30 de zile de la data depunerii.

Valoarea primei de comercializare reprezintă contravaloarea în lei a 200 de euro/tonă pentru produsele agricole primare comercializate către unități de procesare și nu poate depăși 20.000 de euro anual pe beneficiar, respectiv contravaloarea în lei a 100 de euro/tonă pentru produsele agricole primare comercializate direct pentru consum, care nu poate depăși 10.000 de euro anual pe beneficiar.

Fondurile pentru plata primei de comercializare provin din bugetul de stat.

Camera Deputaților este for decizional cu privire la adoptarea acestui proiect de lege.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.