Poliţiştii dâmboviţeni efectuează, vineri, o percheziţie la domiciliul unui bărbat din satul Săveşti, comuna Braniştea, care deţinea ilegal doi lei în gospodărie, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa.
''Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, deţine ilegal doi lei în gospodărie, nu este vorba despre pui, ci despre animale mari. S-a descoperit în urma unor informaţii primite la Poliţie'', a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa, Alexandra Niculae.
Leii vor fi duşi la Grădina Zoologică din Târgovişte. La faţa locului sunt şi reprezentanţi ai Gărzii de Mediu, precum şi ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Dâmboviţa.
Avea doi LEI în curte, dar a fost călcat de polițiști
București
5°C
Articole Similare

1.110
VIDEO Inconștiență la volan: prins beat criță cu copiii de 1 și 3 ani pe bancheta din spate
1.110

31
Avarie pe linia de cale ferată Săruleşti – Lehliu – Dor Mărunt - Două trenuri de călători, staţionate la Săruleşti şi Lehliu
31

61
Intervenţie ARSVOM pentru preluarea unui marinar cu probleme medicale de la bordul unei nave aflate în rada exterioară a Portului Constanţa
61

895
Inteligența artificială: între salvare și pericol. Vasile Bănescu și Francisc Doboș avertizează: instrument neutru sau iluzie periculoasă?
895

56
VIDEO PS Ambrozie a slujit la Mănăstirea Comana în noaptea de Înviere
56

51
Intervenție a salvamontiștilor în Munții Făgăraș, după ce o turistă s-a accidentat
51

88
Tot mai mulți tineri depind financiar de părinți. Specialiști: ajutorul trebuie să aibă reguli
88

64
Un bărbat şi o femeie, răniţi după ce s-au răsturnat cu ATV-ul într-o localitate din Teleorman - Bărbatul, aflat în stare gravă, a fost trasferat la Spitalul Universitar din Bucureşti
64

5.496
Reacția nervoasă a lui Gigi Becali după ce a rămas fără permis de conducere
5.496

60
Incendiu puternic la o casă din județul Buzău: Un bărbat a fost salvat în ultimul moment
60

2.028
Ministerul Economiei, condus de Irineu Darău, "sparge" o sumă uriașă pentru servicii de curăţenie
2.028

1.844
Au urmat GPS-ul și au ajuns în noroi: intervenție de Paște pentru salvarea unui cuplu blocat spre Muntele de Sare
1.844

2.423
Nuclearelectrica vrea să intre puternic pe piață: Decizia luată de societatea națională
2.423
















Comentează