Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Avertisment apocaliptic lansat de un economist BNR: 'Atenţie la neatenţie: când ai deficit atât de mare nu este neapărat de lăudat evoluţia!'

fortune.com
recesiune-economie-criza

Cristian Popa, membru al Consiliului de Administraţie al BNR, susţine că atunci când o economie cheltuie cu aproape 10% din PIB mai mult decât câştigă, devine extrem de vulnerabilă din punct de vedere macroeconomic, transmite Mediafax. Afirmaţia vine în contextul în care România a încheiat 2022 cu un deficit de cont curent de 26,5 miliarde euro, respectiv 8,9% din PIB, comparativ cu 17,4 miliarde euro în perioada ianuarie - decembrie 2021, potrivit datelor BNR.

“Deşi deficitul trebuie redus treptat pentru a nu induce alte şocuri, în cifre absolute deficitul a crescut de la 11 miliarde de euro în 2020 la 26,5 miliarde de euro în 2022. Doar 52% din acest deficit este finanţat de fluxuri stabile non-generatoare de datorie, supranumite "sănătoase" cu un motiv, în scădere de la 90% în 2017. Iar intrările de capitaluri pe termen scurt nu sunt mereu pozitive, pentru că duc la aprecierea nesănătoasă a cursului”, explică Cristian Popa într-o postare pe contul de FB.

Ce spune Mugur Isărescu

Recent, şi Mugur Isărescu, guverna­torul BNR, a avertizat că deficitul de cont curent de aproape 10% din PIB este „măricel“ şi impune aten­ţie, amintind de situaţia dificilă a României de după 2008.

Contul curent reflectă relaţia economiei României cu exteriorul, incluzând intrările şi ieşirile de bunuri şi servicii, de venituri şi transferuri curente, iar până în 2008 deficitul de cont curent mare a fost una dintre cele mai importante vulnerabilităţi ale României (penalizată de pieţele externe şi de agenţiile de rating) în condiţiile în care a trecut şi de 13% din PIB.

Ulterior, în anii de criză de după 2008 România a fost nevoită să strângă cureaua, deficitul de cont curent ajustându-se puternic şi trecând de la niveluri de peste 10% din PIB în perioada de boom la sub 1% din PIB în 2014.

Atenție la neatenție

Cristian Popa afirmă că în condiţiile deficitului actual trebuie privită cu atenţie aprecierea cursului. “Atunci când cursul se apreciază este perceput de populaţie ca o evoluţie pozitivă, însă când la nivel fundamental ai deficit atât de mare, bineînţeles că nu este neapărat de lăudat evoluţia, devine o preocupare şi cere atenţie sporită. Ideea conform căreia cursul este fix nu este corectă. În plus, aprecierea nu contribuie la rezolvarea problemei, mai degrabă contrariul, o intensifică, importurile devenind mai ieftine şi exporturile mai scumpe. Deci...atenţie la neatenţie”, concluzionează Cristian Popa.

Deficitul de cont curent a fost în 2022 de 26,5 de mld. euro. Pe de altă parte, investiţiile străine au ajuns la 10,7 mld. euro, iar fondurile europene intrate în economie au fost de 7,8 mld. euro. Astfel, investiţiile străine, fondurile UE şi remiterile, care sunt în medie de 4 mld. euro/an, au compensat deficitul de cont curent, ţinând şi cursul de schimb sub pragul de 5 lei/euro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.