Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de ninsori viscolite, valabilă până joi dimineaţa în 11 judeţe, precum şi o informare de precipitaţii mixte şi polei ce vizează restul regiunilor.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 14 decembrie, ora 18:00 - 15 decembrie, ora 8:00, în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali va ninge viscolit determinând scăderea vizibilităţii. Se va depune strat de zăpadă şi vor fi rafale de 70 - 90 km/h. Îndeosebi în prima parte a nopţii va ninge moderat cantitativ şi local se va depune strat de zăpadă în vestul şi nord-vestul Olteniei, precum şi în sudul Banatului, unde vântul va sufla cu peste 55 - 60 km/h.
Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Alba, Argeş, Braşov, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Prahova, Sibiu şi Vâlcea.
De asemenea, în perioada 14 decembrie, ora 18:00 - 15 decembrie, ora 10:00, va fi în vigoare o informare de precipitaţii mixte şi depuneri de polei în jumătatea sudică a teritoriului şi pe arii mai restrânse. În rest, temporar, se vor semnala precipitaţii. Acestea vor fi mixte în Oltenia, sudul Banatului şi în nordul Munteniei şi predominant sub formă de ploaie în celelalte regiuni.
Pe arii restrânse vor fi depuneri de polei, iar cantităţile de apă vor depăşi izolat 10 - 15 litri/mp, îndeosebi în sud-vest.
Pentru zona Municipiului Bucureşti, în intervalul 14 decembrie, ora 18:00 - 15 decembrie, ora 10:00, prognoza de specialitate arată că temporar va ploua, iar cerul va fi mai mult noros. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimă, semnificativ mai ridicată comparativ cu noaptea precedentă, va fi de 2 - 3 grade.
Avertisment de vreme rea: Ninsori şi viscol în 11 judeţe, precipitaţii şi polei în restul regiunilor
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

1.025
Vremea se răcește accentuat: ploi, lapoviță și ninsori în mai multe regiuni. Prognoza pe zile până după Paște
1.025

87
Cod portocaliu de viscol în Suceava: Rafale de până la 110 km/h și vizibilitate redusă
87

3.068
Meteorologii ANM anunță ultima răbufnire a iernii, în Săptămâna Patimilor: Ploi, ninsori și vânt puternic/ HARTA zonelor vizate
3.068

2.596
HARTĂ România este lovită de vreme severă: ANM anunță cod galben de vânt și ninsori
2.596

3.014
Meteorologii ANM au emis prognoza pe termen lung: Anunță când vine cu adevărat primăvara în România
3.014

4.350
Meteorologii ANM au emis prognoza pe termen lung: De Paște vom avea o vreme groaznică și va continua în zilele următoare
4.350

3.368
Vremea se schimbă radical: Meteorologii ANM anunță o săptămână de coșmar, după câteva zile cu miros de primăvară
3.368

2.531
Vești proaste de la ANM: vremea o ia razna tocmai când credeam că primăvara s-a instalat
2.531

1.388
Vremea se strică înainte de Paște - Temperaturi în scădere, precipitaţii şi vânt în mai multe regiuni ale ţării
1.388

802
Vremea de Florii în București și în țară: Anunțul ANM
802

1.449
Destinații de vacanță unde va ploua de Paște. Avertizări meteo de cod roșu
1.449

2.609
Prognoza meteo: Cum va fi vremea de Paște și de 1 Mai
2.609

3.879
VIDEO Insula Creta din Grecia parcă e Planeta Marte, după o furtună violentă: totul e roșu, într-un fenomen meteo rar
3.879
















Comentează