Avertisment pentru Lewis Hamilton: 'Succesul cu Ferrari este de două ori mai greu de obținut'

Autor: Anca Flondor

Publicat: 11-03-2025 15:17

Actualizat: 11-03-2025 17:17

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Fostul pilot austriac Gerhard Berger a declarat că obținerea titlului alături de Ferarri este mai greu decât cu la alte echipe. Hamilton, septuplu campion mondial de Formula 1, a anunțat în februarie 2024 că va părăsi echipa Mercedes după 12 sezoane pentru a se alătura constructorului italian, deținătorul recordului de titluri în Marele Circ.

'Succesul cu Ferrari este de două ori mai greu decât cu orice altă echipă. Această aură (a echipei Ferrari) te face să vrei să stai pe șezlong și să faci plajă. Dar nu este timp pentru bronzat, este o muncă grea și istovitoare'', a declarat Berger înaintea Marelui Premiu al Australiei de duminică, potrivit Agerpres

Ca exemple, el i-a menționat pe triplul campion mondial Niki Lauda și pe septuplul campion mondial Michael Schumacher. Ambii au fost piloți care au lucrat cu echipa zi și noapte, au recrutat oamenii potriviți și au știut că pot să folosească resursele Ferrari în favoarea lor, a subliniat austriacul.

Schumacher a câștigat cinci titluri mondiale alături de scuderia de la Maranello, în timp ce Lauda a cucerit două coroane. Însă Ferrari a obținut ultimul său trofeu la constructori, în 2008, an în care Hamilton a cucerit primul său titlu, cu echipa McLaren.

'Este întotdeauna dificil să conduci Ferrari spre succes. Eu nu m-am descurcat pe vremea mea', a recunoscut Berger, care a concurat pentru Ferrari în perioade 1987-1989 și 1993-1995.

Fostul pilot de Formula 1 crede că Lewis Hamilton se va integra bine la echipa italiană. 'Este atât de experimentat încât nu contează dacă este primul, al doilea sau al treilea său an la o echipă', a spus austriacul, adăugând că Ferrari are cu siguranță potențialul de a juca un rol în lupta pentru titlu.

'Fie că va fi cu Lewis Hamilton sau cu coechipierul său Charles Leclerc, rămâne de văzut', a mai spus Gerhard Berger.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri