Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Avertisment pentru toți utilizatorii de telefoane mobile din România - Atenție la apelurile din străinătate!

telefoane

Tentative de fraudă ale unor necunoscuți ce încearcă să obțină bani ilegal. ANCOM atrage atenția utilizatorilor de telefonie mobilă să nu sune înapoi la numerele internaționale de la care sunt apelați.

ANCOM atrage atenția utilizatorilor serviciului de telefonie mobilă asupra apelurilor pierdute sau apelurilor primite de la numere internaționale pe care nu le cunosc. Pot reprezenta posibile tentative de fraudă realizate de persoane necunoscute ce încearcă să obțină câștiguri ilegale. Apelând înapoi astfel de numere, utilizatorii pot fi suprataxați, costurile regăsindu-se ulterior pe factura de servicii de telefonie.

Persoanele care au intenția de a înșela utilizatorii dau apeluri scurte, de obicei prin intermediul unor programe de apelare automată a unor numere selectate aleatoriu, cu intenția ca cel apelat să sune înapoi, susține Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații.

Victima sună de obicei la un număr de telefon cu suprataxă, iar scopul celor apelați este să mențină apelul activ un timp cât mai îndelungat și să obțină, astfel, câștiguri ilicite.

Tarifele aplicate acestor apeluri, către numere din țări precum Botswana, Guineea, Guyana, Nepal, Sri Lanka etc este ridicat, iar costurile se regăsesc, ulterior, pe factura persoanei care apelează.

Cei care se găsesc în această situație sunt sfătuiți să nu sune înapoi la numerele pe care nu le cunosc, cu atât mai puțin dacă acestea sunt numere internaționale provenind din țări cu care nu au nicio legătură. De asemenea, nu trebuie furnizate date cu caracter personal dacă acestea sunt solicitate prin aceste apeluri.

Utilizatorii care întâlnesc acest tip de fraudă sunt sfătuiți să informeze furnizorul lor de servicii de telefonie și, totodată, să se adreseze Poliției, instituția abilitată de dispozițiile legale în vigoare să investigheze posibilele cazuri de înșelăciune sau de infracțiuni informatice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.