Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Avertisment uluitor al Germaniei: 'Politica fricii câştigă teren în Germania, Europa şi SUA'

Donald Trump

Ministrul de externe german, Frank-Walter Steinmeier, a condamnat, marţi, la Washington utilizarea de tactici populiste care speculează sentimentul de frică al populaţiei de către politicienii de pe ambele părţi ale Atlanticului, precizând că acest lucru reprezintă o ameninţate pentru Europa, SUA şi relaţiile transatlantice, relatează Reuters. În cadrul unui discurs susţinut la Universitatea George Washington în ziua cu cele mai multe alegeri primare din cursa pentru desemnarea candidaţilor prezidenţiali, Frank-Walter Steinmeier nu l-a nominalizat pe Donald Trump sau alţi candidaţi, dar a precizat că este îngrijorat de tonul campaniei din SUA.

'În Germania şi în Europa câştigă teren în politica noastră internă şi, ca să fiu sincer, văd acest lucru şi aici, în SUA, în cadrul alegerilor primare: Este vorba despre politica fricii', a spus Steinmeier. Politicienii din Germania şi din alte ţări europene au urmărit cu nervozitate cum omul de afaceri şi starul de reality-show Donald Trump a ajuns pe primul loc pe lista republicanilor care încearcă să obţină nominalizarea partidului pentru participarea la alegerile prezidenţiale de la 8 noiembrie. Trump a descris politica porţilor deschise a Angelei Merkel faţă de refugiaţi drept una 'nebună' şi a prezis că va provoca revolte în Germania. De asemenea, el i-a adus elogii preşedintelui rus Vladimir Putin, criticat de Europa după anexarea peninsulei Crimeea în urmă cu doi ani.

Germania nu se confruntă cu noi alegeri federale până anul viitor, dar un nou partid anti-imigraţie, Alternativa pentru Germania (AfD), a devenit o posibilă ameninţare pentru conservatorii Angelei Merkel. AfD vrea ca Germania să-şi închidă frontiera migranţilor şi să folosească forţa pentru a-i respinge dacă este necesar. 'Ei pretind că putem să ne autoizolăm şi să lăsăm lumea în afară pentru a-şi rezolva problemele. Dar asta e ceva greşit', a spus Steinmeier. 'Cel mai rău lucru ar fi să ne izolăm', a spus el. Apoi, într-o referire destul de transparentă la Trump, care a promis că va construi un zid de-a lungul frontierei SUA cu Mexic şi că îi va face pe mexicani să plătească pentru el, ministrul german de externe a spus: 'Aşa că, dacă mă întrebaţi pe mine, să construieşti ziduri este o idee foarte proastă, indiferent cine plăteşte pentru ele', spune Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.