Mii de români trec anual pragul cabinetelor de medicină alternativă şi se lasă pe mâna "vracilor" moderni pentru a scăpa cât mai repede de cancere, dureri de cap ori hernii de disc. Situaţia este scăpată cu totul de sub control mai ales că mulţi dintre terapeuţi nu sunt certificaţi şi pot face mai mult rău decât bine, scrie Digi24.
În ultimii ani a crescut numărul terapeuţilor care promit că iau durerea cu mâna, la propriu. În acelaşi timp, s-a mărit şi numărul pacienţilor care fac cozi la cabinetele aşa-zişilor specialişti pentru a se vindeca într-un timp-record.
Tot mai mulţi chiropracticieni promit că vindecă herniile de disc, migrenele şi alte afecţiuni. Deşi este recomandată chiar de către unii medici ca metodă de tratament, specialiştii atrag atenţia că procedura trebuie aplicată doar de terapeuţi certificaţi.
Chiropractica este o procedură tot mai folosită de către terapeuţi. Puţini sunt însă şi calificaţi pentru acest lucru. În lipsa unor reglementari clare, orice maseur care face un curs de câteva zile se poate da drept terapeut.
Citeşte şi: De ce sunt deprimante zilele de LUNI
"În România este o mare problemă: chiropractica este un cuvânt popular şi foarte mulţi oameni care îl folosesc nu au studiile adecvate. Nu există nimeni care să îi verifice pe cei care spun că sunt chiropractori", spune dr. Lou Jacobs, chiropractor.
Medicul este primul chiropractor american atestat în România şi printre puţinii specialişti care au absolvit o şcoală inainte de a practica această formă de medicină alternativă.
Specialistul atrage atenţia că toate aceste tehnici de manipulare manuală trebuie făcute doar de terapeuţi autorizaţi. În caz contrar, urmările pot fi grave.
"Poţi să ajungi la cineva care nu e chiropractican şi să dezvolţi o problemă la un nerv pe care să nu o simţi imediat. E riscant!", avertizează dr. Lou Jacobs.
"Noi suntem complementari medicinei. Noi nu înlocuim medicul. Dacă vine la mine cineva ce are medicaţie prescrisă de un medic, eu nu pot să-i opresc medicaţia respectivă.", subliniază preşedintele Ordinului Practicienilor de Medicină Complementară şi Alternativă, Lionel Zosmer.
Citeşte şi: Ziua Internationala a Fertilitatii s-a sarbatorit pentru prima data si in Romania .
Comentează