Avertismentul lui Robert Cazanciuc după valul de accidente: Nu uitaţi de Legea Anastasia! Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat alcool sau substanţe interzise

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 26-12-2024

Actualizat: 26-12-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Senatorul Robert Cazanciuc transmite, joi, conducătorilor auto, să nu uite de Legea Anastasia, să petreacă din plin această minivacanţă de iarnă, alături de familie şi prieteni, dar să fie responsabili şi nu se urce la volan dacă au consumat alcool sau substanţe interzise.

”Bucuraţi-vă de sărbători dar nu uitaţi de Legea Anastasia. Petreceţi din plin această minivacanţă de iarnă, petreceţi alături de familie şi prieteni, dar fiţi responsabili şi nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat alcool sau alte substanţe interzise”, scrie senatorul PSD.

Senatorul PSD aminteşte că ”legea pedepseşte aspru imprudenţa şi teribilismul cu închisoare cu executare, dacă cineva este ucis pe drum de un şofer beat, drogat sau fără permis”. ”În plus, chiar şi conducerea maşinii cu alcoolemie de peste 0,8 sau sub influenţa drogurilor duce la interzicerea dreptului de a conduce un autovehicul până la 10 ani. Fiţi responsabili şi aveţi grijă de viaţa voastră şi a celorlalţi. Sărbători cu bine şi liniştite să aveţi!”, scrie Cazanciuc într-o postare pe Facebook.

Val de accidente

Un grav accident rutier a avut loc, în noaptea de miercuri spre joi, în judeţul Argeş, unde tânăr beat şi posibil drogat, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat cu autoturismul într-un grup de şase pietoni. Şoferul a plecat de la locul accidentului, victimele fiind duse la spital.

De asemenea, un tânăr din Borşa, judeţul Maramureş, care în dimineaţa zilei de Crăciun a intrat cu bolidul într-o autospecială a Poliţiei aflată în patrulare, rănind trei agenţi, a fost arestat preventiv. El este anchetat pentru mai multe infracţiuni şi a refuzat să fie testat pentru droguri şi alcool.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri