Un interviu realizat de Dr. Adrian Leonard Mociulschi
Ce rămâne după o viață dedicată muzicii? Nu trofeele. Nu aplauzele. Ci înțelegerea faptului că talentul și munca sunt necesare, dar nu suficiente.
În acest interviu, dirijorul de renume mondial Piotr Borkowski explică de ce talentul și munca nu garantează succesul și de ce valoarea artistică și faima nu coincid întotdeauna.
Adrian Leonard Mociulschi: Maestre Borkowski, vă mulțumim că ați acceptat invitația de a reveni în dialog cu cititorii STIRIPESURSE.RO. Dacă în primul nostru interviu am vorbit despre George Enescu, despre timp și despre misterul marilor creatori, astăzi aș dori să ne îndreptăm atenția către o altă temă esențială: destinul celor aflați la început de drum.
Fiecare generație de tineri muzicieni pornește la drum convinsă că talentul și munca sunt suficiente. Realitatea nu confirmă întotdeauna această speranță.
După o viață închinată muzicii, ce adevăr esențial despre succes, eșec și destin artistic ați dori să transmiteți celor aflați astăzi la început de drum?
Piotr Borkowski: Dacă ar fi să transmit un singur gând tinerilor care își construiesc astăzi o carieră muzicală, probabil aș începe cu ceva ce nu este neapărat ușor de acceptat:
Nu vă așteptați ca lumea să fie întotdeauna dreaptă. De multe ori nu este.
Nu spun acest lucru pentru a vă descuraja, ci pentru a vă pregăti. Sunt convins că înțelegerea acestui adevăr încă de la început vă poate face mai puternici, mai independenți și, în cele din urmă, mai liberi ca artiști.
Un concurs reprezintă un moment aparte în viața unui muzician. Te pregătești luni de zile sau chiar ani întregi, muncești intens, oferi tot ceea ce ai, iar apoi, în doar câteva minute, un juriu ia o decizie. Uneori, rezultatul reflectă cu adevărat nivelul tău artistic. Alteori, nu.
Uneori vei pierde deși ai cântat minunat. Alteori, un alt muzician va primi o șansă despre care simți că ți s-ar fi cuvenit. Și, uneori, te afli pur și simplu în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit.
Este dificil să accepți acest lucru, mai ales când ești tânăr și încă mai crezi, în mod firesc, că munca, onestitatea și dedicarea vor fi întotdeauna răsplătite, iar lumea îți va recunoaște, mai devreme sau mai târziu, meritele.
Adrian Leonard Mociulschi: Mulți tineri muzicieni cred că talentul și munca sunt suficiente pentru a construi o carieră artistică.
După decenii petrecute în lumea muzicii, ce le-ați răspunde?
Piotr Borkowski: Cred că cea mai importantă lecție pe care am învățat-o după o viață petrecută în muzică este că talentul, munca și seriozitatea sunt indispensabile, dar nu reprezintă, prin ele însele, o garanție a succesului.
Eu însumi am fost educat într-un spirit foarte apropiat de acest principiu de către iubitul meu profesor, regretatul Bogusław Madey. El obișnuia să ne spună:
„Muncește cinstit, studiază partitura, dezvoltă-ți meșteșugul, iar cariera va veni.”
Continui să cred profund în prima parte a acestui sfat. Munciți cinstit. Studiați partitura. Dezvoltați-vă tehnica și limbajul muzical. Asumați-vă responsabilitatea pentru ceea ce faceți.
Dar experiența m-a învățat însă că drumul unei cariere este, de multe ori, mai complex decât pare: o carieră nu se construiește întotdeauna doar pe merit.
Adrian Leonard Mociulschi: Dacă atât de multe depind de context și oportunitate, atunci ce rol joacă împrejurările și șansele pe care nimeni nu le poate anticipa?
Piotr Borkowski: Cred că rolul acestor factori este mult mai important decât suntem dispuși să recunoaștem, mai ales la începutul unei cariere.
Viața artistică este influențată de un număr enorm de factori aflați în afara controlului nostru: oamenii pe care îi întâlnim, instituțiile cu care intrăm în contact, mediul cultural în care se întâmplă să trăim, oportunitățile care apar sau nu apar la un anumit moment și, uneori, nimic mai misterios decât norocul.
Poți întâlni persoana potrivită exact la momentul potrivit. Cineva te poate auzi cântând, poate crede în tine și îți poate deschide o ușă care altfel ar fi rămas închisă. Un alt muzician, la fel de talentat, poate să nu întâlnească niciodată acea persoană.
Poți fi invitat la un festival important pentru simplul motiv că cineva te-a ascultat întâmplător la un concert. Poți primi o oportunitate pentru că o orchestră are nevoie, într-un anumit moment, exact de persoana potrivită. Poți fi în orașul potrivit când se eliberează un post artistic. Poți întâlni un dirijor, un profesor, un manager, un impresar sau un muzician care schimbă direcția întregii tale vieți.
Și uneori nimic din toate acestea nu se întâmplă.
Acesta este unul dintre marile paradoxuri ale unei cariere artistice: atât de multe lucruri depind de tine și, în același timp, atât de multe depind de alții.
Adrian Leonard Mociulschi: Ascultându-vă, Maestre, am impresia că dificultatea unei cariere artistice nu a dispărut, ci doar și-a schimbat forma odată cu trecerea timpului.
Dacă generațiile de după război au beneficiat, în anumite privințe, de un context profesional diferit, cum vedeți astăzi drumul unui tânăr muzician într-o lume în care concurența este globală, iar excelența pare să fi devenit norma?
Piotr Borkowski: Aici ar trebui să ne amintim că mecanismele de acces în profesia muzicală s-au schimbat considerabil. În deceniile care au urmat celui de-Al Doilea Război Mondial, în special în primii douăzeci sau treizeci de ani, peisajul artistic și educațional din multe regiuni ale Europei era foarte diferit. Războiul devastase instituțiile, perturbase educația și redusese dramatic generații întregi de oameni instruiți. În multe locuri exista o lipsă reală de muzicieni foarte bine pregătiți. Într-un anumit sens, lumea muzicală trebuia reconstruită aproape de la zero.
Pentru un tânăr muzician care apărea la locul potrivit și în momentul potrivit, drumul către viața profesională putea fi, uneori, mai direct decât este astăzi.
În prezent situația este cu totul diferită.
Există muzicieni extraordinar de bine pregătiți pretutindeni. Conservatoarele, academiile și universitățile formează generații întregi de interpreți cu o excelentă pregătire tehnică. Mobilitatea internațională a crescut enorm. Tinerii muzicieni pot asculta aproape orice mare interpret din lume, pot urmări înregistrări, pot participa la cursuri de măiestrie și concursuri, pot studia cu profesori din diferite țări și au acces la o cantitate impresionantă de informație.
Acesta este un privilegiu extraordinar. În același timp, însă, excelența a devenit mult mai răspândită. A fi foarte bun nu mai este, în mod necesar, suficient pentru a te diferenția.
Și aici aș vrea să spun ceva care ar putea părea inconfortabil: faima și valoarea artistică nu sunt același lucru.
Succesul public și notorietatea nu reprezintă întotdeauna măsuri fidele ale valorii artistice.
Adrian Leonard Mociulschi: Spuneți, în fond, că valoarea artistică și succesul public nu coincid întotdeauna.
Într-o epocă în care vizibilitatea și premiile au devenit repere tot mai importante ale succesului, cum ar trebui un tânăr muzician să privească diferența dintre recunoaștere și valoare?
Piotr Borkowski: Premiile, vizibilitatea și succesul public pot reprezenta repere importante într-o carieră, însă ele nu oferă întotdeauna o măsură exactă a valorii unui artist. Uneori, muzicieni extraordinari rămân puțin cunoscuți. Alteori, artiști foarte vizibili beneficiază de împrejurări și oportunități pe care alții nu le au.
Tocmai de aceea cred că un muzician nu ar trebui să își evalueze întreaga valoare prin prisma recunoașterii publice.
De multe ori, diferența constă în alte calități. Muzicienii care reușesc să își construiască o carieră solidă știu să comunice, înțeleg oamenii și mediul în care activează, recunosc o oportunitate atunci când apare și au curajul de a o urma. Și, bineînțeles, există și norocul.
Aceasta nu înseamnă că talentul este irelevant.
Înseamnă doar că talentul, de unul singur, nu mai reprezintă o garanție.
Adrian Leonard Mociulschi: Maestre Piotr Borkowski, vă mulțumim pentru acest dialog și pentru lecțiile de viață pe care le-ați împărtășit cititorilor noștri. Dincolo de muzică, ele vorbesc despre răbdare, caracter și curajul de a merge mai departe atunci când succesul întârzie. A fost o onoare să stăm de vorbă.
În loc de concluzii
Dialogul cu Maestrul Piotr Borkowski depășește granițele muzicii și atinge o întrebare veche de când lumea: care este raportul dintre merit și destin? Talentul poate deschide un drum, munca îl poate susține, însă niciuna dintre ele nu poate controla în întregime cursul unei vieți. În acest sens, muzica devine mai mult decât o profesie. Ea este o școală a răbdării, a lucidității și a caracterului.
Iar acestea sunt valori a căror măsură nu poate fi dată nici de faimă, nici de premii.
Un interviu realizat de Dr. Adrian Leonard Mociulschi
Comentează