Avertizare INFOTRAFIC - Trafic intens pe A1 și pe Centura Capitalei

Autor: George Traicu

Publicat: 06-08-2020

Actualizat: 06-08-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Centrul Infotrafic anunţă că, joi dimineaţă, că este aglomeraţie pe sensul de intrare în Capitală al autostrăzii A1 Bucureşti – Piteşti, pe raza localităţii Ciorogârla, pe DN 4, în apropierea localităţii Popeşti-Leordeni, dar şi pe Centura Capitalei.

”Centrul Infotrafic informează că, la această oră, nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu traficul restricţionat ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile sau ca urmare a vreunui eveniment rutier. În ceea ce priveşte fluenţa traficului, se circulă în condiţii de aglomeraţie pe sensul de intrare în Capitală  al autostrăzii A1 Bucureşti – Piteşti, pe raza localităţii Ciorogârla, judeţul Ilfov, pe DN4, în apropierea localităţii Popeşti-Leordeni, dar şi pe Centura Capitalei, în zona localităţilor  Jilava, Domneşti şi Mogoşoaia”, a transmis, joi dimineaţă, Centrul Infotrafic.

De asemnea, pe autostrada A1 Deva-Nădlac, între kilometrii 468+520 de metri – 473+440 de metri, între localităţile Remetea Mare şi Lugoj, judeţul Timiş, au loc lucrări de reparaţii la carosabil.

Din acest motiv, traficul rutier se deviază de pe sensul către Deva, pe sensul către Nădlac, circulându-se pe o bandă pentru fiecare direcţie. Circulaţia rutieră nu este afectată pe drumurile judeţene din apropiere.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri