Avioane şi elicoptere de atac israeliene au efectuat două raiduri succesive asupra Fâşiei Gaza în noaptea de duminică spre luni, ca represalii după ce o rachetă a fost lansată în direcţia Israelului din zona de coastă a acestei enclave, transmite agenţia Reuters.
Potrivit unui oficial din enclava controlată de mişcarea Hamas, unul dintre raidurile israeliene a avut ca ţintă un post al poliţiei navale a acestei grupări, iar cel de-al doilea a vizat o tabără de antrenament folosită tot de Hamas.
Surse de la faţa locului afirmă că s-au auzit explozii puternice în timpul atacului aerian, dar deocamdată nu au fost anunţate victime.
Acţiunea armatei israeliene a fost o replică imediată după ce o rachetă a fost lansată asupra Israelului din zona litorală a Fâşiei Gaza. Lansarea rachetei nu a fost încă revendicată şi nici partea israeliană nu a confirmat eventuale victime sau pagube materiale.
Un alt atac aerian al Israelului asupra Fâşiei Gaza a avut loc lunea trecută, când a fost lovită o altă tabără de antrenament a combatanţilor Hamas, după ce asupra soldaţilor israelieni s-a deschis focul la graniţa dintre Israel şi Fâşia Gaza.
În anul 2012, Israelul şi gruparea Hamas au convenit asupra unui acord de încetare a focului, mediat de Egipt, prin care s-a oprit ultima ofensivă militară israeliană asupra Fâşiei Gaza, soldată cu circa 2.200 de morţi în rândul palestinienilor (majoritatea civili), dar armistiţiul fragil este încălcat din când în când de ambele părţi. AGERPRES
Avioane israeliene bombardează Fâşia Gaza, ca ripostă la un atac cu rachetă
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

109
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
109

87
Sistemele de apărare aeriană au fost activate la Teheran după ce au fost raportate lovituri
87

2.434
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în regiune: lovituri în Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Siria
2.434

69
AIEA anunţă că uzina de producţie de apă grea din Khondab, atacată de Israel, a suferit avarii grave
69

18
Pakistanul este pregătit să găzduiască discuții între SUA și Iran „în zilele următoare”
18

73
Interzicerea accesului în Biserica Sfântului Mormânt la Ierusalim: UE denunţă o "încălcare a libertăţii religioase"
73

729
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
729

94
Proaspăt ales, un primar din Franța a îndepărtat steagul UE de pe fațada primăriei
94

2.625
Războiul din Orientul Mijlociu zguduie SUA: lumea este puternic nemulțumită, prețurile la benzină explodează, dar politicienii nu opresc conflictul
2.625

31
Rusia este pregătită să găzduiască Jocurile Olimpice în viitor, afirmă Putin
31

5.171
Mojtaba Khamenei a transmis un mesaj. Cui se adresează liderul suprem al Iranului care nu a mai fost văzut de ceva vreme
5.171

68
Trei persoane au murit în urma unui atac al Rusiei asupra oraşului Kramatorsk, din estul Ucrainei - Printre victime, un băiat de 13 ani
68

1.639
Alarmă în partidul Reform, al lui Nigel Farage: legăturile cu Andrew Tate riscă să alunge alegătorii
1.639
















Comentează