Anunțul care dă fiori Rusiei: avioanele MiG-29 sunt tot mai aproape de Ucraina

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 14-03-2023

Actualizat: 14-03-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Polonia ar putea oferi Ucrainei avioane de luptă MiG-29 în următoarele patru până la șase săptămâni, a declarat marți premierul Mateusz Morawiecki, sugerând că aliații administraţiei de la Kiev se apropie de un acord cu privire la următorul pas în sprijinul lor militar pentru Ucraina, transmite Reuters, relatează Rador.

Autorităţile poloneze au declarat că ar fi pregătite să trimită în Ucraina avioane de vânătoare MiG-29 de producţie sovietică. Cu toate acestea, având în vedere că aliații Ucrainei adoptă o poziţie prudentă în ceea ce privește livrarea de avioane de luptă, nu se ştie cât de mult ar putea dura un astfel de proces. Asta s-ar putea întâmpla în următoarele 4-6 săptămâni", a spus Morawiecki în cursul unei conferințe de presă, când a fost întrebat cât va dura până când Polonia va livra aeronavele.

Joia trecută, ministrul slovac al apărării, Jaroslav Nad, a spus că omologul său polonez i-a spus la o reuniune a Uniunii Europene din ziua precedentă că guvernul de la Varșovia ar accepta un proces comun de livrare de avioane MiG-29 către Ucraina.

Nad a spus că a venit momentul ca şi Slovacia să ia o decizie cu privire oportunitatea trimiterii unor astfel de avioane în Ucraina.

Polonia a trimis şi 14 tancuri Leopard 2 de fabricație germană în Ucraina. Întrebat joi câte avioane MiG-29 ar putea furniza Polonia, șeful cabinetului președintelui, Pawel Szrot, a spus că "cu siguranță" nu vor fi chiar 14.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri