Avioane ruse sunt probabil la originea bombardamentului unui convoi umanitar luni în Siria, care a provocat vii proteste la nivel internaţional, a afirmat marţi un oficial american, citat de AFP preluat de agerpres.
"Estimarea noastră cea mai bună este că ruşii au efectuat această lovitură", a declarat acest responsabil, subliniind că două avioane ruse SU-24 se aflau deasupra zonei în momentul bombardamentului.
Cel puţin 20 de civili şi un membru al personalului Semilunii Roşii siriene au fost ucişi în bombardament, în timp ce descărcau ajutoare umanitare vitale, potrivit Federaţiei Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie (IFRC).
Avioane ruse au bombardat probabil convoiul umanitar în Siria (resposanbil american)
Explorează subiectul
Articole Similare

1.304
VIDEO Zelenski, atac frontal la adresa lui Putin: Dumnezeu să ajute să nu mai aibă prea mult timp
1.304

73
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului consideră că lumea a intrat într-o nouă eră în 2014, invocând ”rolul Occidentului în lovitura de stat din 2014, din Ucraina”
73

28
Un atac cu drone efectuat de forţele ruse vineri noaptea au ucis o femeie la Odesa
28

79
Un atac american împotriva unei nave suspectate de trafic de droguri s-a soldat cu trei morţi în Caraibe
79

73
Statele Unite: Doi agenţi ai ICE suspendaţi pentru că au minţit în legătură cu împuşcăturile asupra unui imigrant în Minneapolis
73

84
Armata SUA se pregăteşte pentru posibile operaţiuni prelungite împotriva Iranului
84

4.121
Val de inchideri în sistemul bancar: peste 120 de sucursale dispar – Ce a dus la această decizie
4.121

95
O răsturnare a puterii ”ar fi cel mai bun lucru care se poate întâmpla” în Iran, afirmă Trump
95

3.136
Industria fast-food se reinventează: McDonald’s își adaptează strategia ca urmare a fenomenului Ozempic
3.136

65
Atenţionare de călătorie MAE: Cod roşu de vânt puternic în Spania
65

2.540
Decizie radicală: Un oraș turistic de lângă România interzice vânzarea de alcool după ora 20.00
2.540

4.886
VIDEO Trump, „tăvălit” bine la conferința de la Munchen: „E cel mai distructiv președinte” din istoria SUA
4.886

3.391
Opozantul rus Mihail Hodorkovski, previziuni sumbre: „Europa se va confrunta cu un război rece cu Rusia!”
3.391

















Comentează