Avioanele, în pericol? Riscul de coliziune cu deșeuri spațiale crește alarmant, arată un nou studiu

Autor: Liana Ganea

Publicat: 17-02-2025 00:00

Actualizat: 17-02-2025 02:00

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un nou studiu atrage atenția asupra riscului tot mai mare de coliziune între aeronave și deșeurile spațiale. Cercetătorii de la Universitatea British Columbia au analizat traiectoriile obiectelor spațiale, în special resturi de rachete, și le-au comparat cu rutele aeriene globale.

Expansiunea rapidă a industriei spațiale, alături de intensificarea traficului aerian, accentuează această problemă. Deși probabilitatea unui impact rămâne redusă, reintrarea necontrolată a acestor obiecte în atmosferă poate avea consecințe grave, subliniind necesitatea unor măsuri de monitorizare și prevenție mai eficiente.

Creșterea numărului de sateliți pe orbită sporește riscul de fragmentare și acumulare a deșeurilor spațiale, aflăm din CBS News. Deși majoritatea acestora se dezintegrează în atmosferă, unele fragmente pot supraviețui și reprezenta un pericol pentru aviație. Expansiunea constelațiilor de sateliți lansate de companii private agravează această problemă. Studiul a identificat peste 2.300 de corpuri de rachetă care urmează să reintre necontrolat în atmosferă, ridicând îngrijorări cu privire la siguranța aeriană.

Risc sporit de ciocniri violente - spun cercetătorii

Regiunile cu trafic aerian intens, precum nord-estul Statelor Unite, nordul Europei și marile zone metropolitane din Asia-Pacific, prezintă un risc de coliziune cu până la 26% mai mare din cauza reintrării necontrolate a deșeurilor în spațiu.

Un raport al Aerospace Corporation din 2021 estima că probabilitatea ca o aeronavă să fie lovită de astfel de resturi este de 1 la 100.000 – un nivel considerat alarmant. Dificultatea monitorizării acestor obiecte determină frecvent închiderea temporară a spațiului aerian, afectând zborurile comerciale.

Un exemplu notoriu a fost reintrarea în atmosferă a corpului rachetei Long March 5B în 2022, care, deși a ajuns în ocean, a evidențiat urgența adoptării unor măsuri de siguranță. În prezent, doar 35% dintre lansări utilizează tehnologia de reintrare controlată.

Incidentul recent din Florida, unde un fragment de deșeu spațial s-a prăbușit peste o locuință, confirmă pericolul tot mai mare. Studiul atrage atenția asupra riscurilor în creștere și subliniază necesitatea unei colaborări între autorități și industria aerospațială pentru a implementa soluții eficiente.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri