Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Avion prăbușit în Harghita/ UPDATE

Ultima Ora breaking news

Un avion de mici dimensiuni s-a prabușit în zona Harghita - Tomet, susțin surse din cadrul autorităților pentru STIRIPESURSE.RO

Avionul cu două persoane la bord decolase de pe Aeroportul din Târgu Mureș. Se pare că este vorba de un avion utilitar folosit la vaccinarea vulpilor din zonă în cadrul unui program național de profil.

UPDATE4: Victimele accidentului aviatic au fost preluate din zona montană; sunt cetăţeni străini, unul fiind transportat cu elicopterul la Târgu Mureş. Cele două persoane care s-au aflat în avionul de mici dimensiuni care a aterizat forţat în judeţul Harghita au fost preluate din zona accidentului. Ambele sunt conştiente, dar au suferit multiple leziuni. Unul dintre pacienţi este transportat cu ambulanţa la Odorheiul Secuiesc, celălalt fiind dus cu elicopterul SMURD la Târgu Mureş.

UPDATE3: Au terizat forțat defecțiune a avionul și la impact cu solul avionul a luat foc ei sunt ok doar un copilot are o zgârietură la cap

UPDATE2: Cei doi aflați la bord sunt în viață.

UPDATE1: Avionul a fost reperat de autorități și la acest moment arde.

revenim

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.