DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Avionul dispărut, căutat pe sute de mii de kilometri pătraţi. Noi fragmente găsite

avion disparut
500 de kilometri sud-vest de orașul australian Perth, obiecte aparținând 'foarte probabil' zborului MH370, a anunțat vineri guvernul japonez, citat de AFP. Obiectele observate plutesc într-o zonă cu o rază de 10 kilometri, la 44 de grade și 17 minute latitudine sudică și 90 de grade și 56 de minute longitudine estică, a precizat un oficial din cadrul biroului de căutări și informații al guvernului nipon. 'Această zonă se află în apropierea celor în care au fost observate obiecte de către alți sateliți', a explicat Shinichiro Maki. Imaginile au fost luate miercuri de un satelit utilizat pentru 'colectare de informații', între orele 00.00 GMT și 06.00 GMT. În ce privește originea obiectelor, el a menționat că, deocamdată, nu poate să fie 'categoric', dar, în opinia sa, 'foarte probabil sunt fragmente ale avionului malaezian' dat dispărut de la 8 martie. Cel mai mare este un obiect dreptunghiular cu dimensiunile de opt metri pe patru metri. Autoritățile japoneze au transmis aceste informații guvernului malaezian, însă nu și imaginile, din motive de confidențialitate și securitate', a continuat oficialul nipon. Furtuni și rafale violente de vânt au dus joi la suspendarea căutărilor aeriene în sudul Oceanului Indian, care au fost reluate vineri într-o zonă modificată în urma unor noi calcule privind traiectoria avionului de tip Boeing 777 aparținând companiei Malaysia Airlines, care s-ar fi prăbușit mai repede în ocean din lipsă de carburant. Noua zonă de căutare se întinde pe o suprafață de 319.000 kilometri pătrați, la aproximativ 1.850 de kilometri vest de orașul Perth. Observațiile japoneze se adaugă altora similare. Un satelit thailandez a descoperit joi aproximativ 300 de obiecte, care au de la doi la 15 metri, la aproximativ 2.700 de kilometri în largul orașului Perth, cel mai mare de pe coasta de vest a Australiei. Cu o zi înainte, Malaezia a anunțat că un satelit francez a relevat prezența a 122 de obiecte într-o suprafață de aproximativ 400 de kilometri pătrați, în sudul Oceanului Indian, în interiorul zonei de căutare delimitate de către țările angajate în operațiuni. Agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.