Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Avizat favorabil de comisii, ministrul propus al Economiei face MARELE anunț: 'Peste opt miliarde de euro vor intra în economia României'

News Allert
dan andrusca

Peste opt miliarde de euro vor intra în economia României în următorii trei ani, prin Fondul suveran de dezvoltare şi investiţii, a declarat, luni, ministrul propus pentru portofoliul Economiei, Dănuţ Andruşcă, în cadrul audierilor din comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului.

"Estimăm că peste opt miliarde de euro vor intra în economia României în următorii trei ani prin Fondul suveran de dezvoltare şi investiţii. Fondul va duce, printre altele, la apariţia a numeroase fabrici, în agricultură şi industrie, dar şi la capitalizarea unor firme, precum TAROM, CFR, Şantierul Naval Constanţa, CEC, Nuclearelectrica, astfel încât acestea să îşi poată extinde activitatea sau, după caz, să achiziţioneze noi capacităţi: flote de avioane, nave, garnituri de tren. Cele mai mari investiţii ale Fondului suveran în următorii trei ani se vor realiza în sănătate, prin construcţia unui spital republican şi a opt spitale regionale, valoarea totală finanţată din fond fiind estimată la 3,1 miliarde de euro. Alte trei miliarde de euro vor viza construcţia de autostrăzi şi căi ferate rapide, având prioritate autostrăzile care nu pot fi finalizate sau demarate din fonduri europene până în 2020", a afirmat Andruşcă.

Citește și: Rovana Plumb și-a anunțat marile obiective, imediat după ce a primit avizul favorabil ca ministru al Fondurilor Europene: 'Votul mă responsabilizează'

Potrivit acestuia, Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi-au arătat interesul în ceea ce priveşte construcţia de autostrăzi în Parteneriat Public Privat.

"Fondul suveran de dezvoltare şi investiţii, împreună cu alte bănci internaţionale - Banca Mondială, BERD - care şi-au arătat deja interesul în discuţiile pe care le-am avut, va construi în Parteneriat Public Privat autostrăzi pe care le va deţine o perioadă de 30 de ani şi care vor fi cedate înapoi statului român pe măsură ce bugetul de stat va avea disponibilităţi pentru a le răscumpăra", a precizat el, conform Agerpres.

Andruşcă a precizat că sunt trei autostrăzi care se vor putea construi cu ajutorul finanţării provenite de la Fondul suveran de dezvoltare şi investiţii: Târgu Mureş - Iaşi, Timişoara - Bucureşti şi Iaşi - Bucureşti.

"Sunt trei autostrăzi care se vor putea construi prin Fondul suveran de dezvoltare şi investiţii. O autostradă care să străbată munţii între Transilvania şi Moldova, Târgu Mureş - Iaşi, o a doua autostradă prin sudul României, care să lege Transilvania cu Oltenia şi Ţara Românească, Timişoara - Bucureşti, şi o a treia, care să unească Moldova şi Ţara Românească, Iaşi - Bucureşti", a arătat el.

Ministrul propus a mai menţionat o altă industrie care va fi dezvoltată prin acest fond, respectiv cea de armament, prin modernizarea şi extinderea capacităţilor existente.

Citește și: Viitorul ministru al Finanțelor, anunț MAJOR pentru români. Ce se va întâmpla cu 'revoluția fiscală'

Ministrul propus pentru preluarea portofoliului Economiei, Dănuţ Andruşcă, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului.

Dănuţ Andruşcă a fost validat cu 42 de voturi pentru, 18 împotrivă şi nicio abţinere.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.