Avocata braziliană Rafaela Pimenta a preluat conducerea imperiului clădit de agentul Mino Raiola, decedat pe 30 aprilie, cu un portofoliu de jucători cu o valoare de peste un miliard de euro, transmite EFE, potrivit Agerpres.
Moartea lui Mino Raiola a provocat un recul în lumea fotbalului, dar ferestrele de transferuri nu aşteaptă pe nimeni şi în această vară se anunţă cel mai interesant mercato din ultima perioadă, cu figura norvegianului Erling Haaland în prim plan, dar sunt aşteptate şi alte surprize.
Fără timp pentru doliu, Pimenta a moştenit direct afacerea construită de impresarul italo-olandez, după cum a aflat EFE din surse ale companiei ''One Sarl'' a lui Minola, cu sediul la Monte Carlo.
Cu apariţii discrete în public, Pimenta este o necunoscută pentru marele public de fotbal. Departe de reţelele de socializare, de polemici sau băi de mulţime, profilul braziliencei este mult diferit de al lui Raiola, obişnuit să comunice cu media şi mai deschis către public, fără scrupule în declaraţii controversate, incorecte din punct de vedere politic.
Colaborarea dintre Raiola şi Pimenta a început în urmă cu 20 ani, când s-au cunoscut în Brazilia. De atunci cei doi au lucrat cot la cot în compania pe care a înfiinţat-o impresarul, dar în ultima perioadă avocata expertă în Drept Internaţional s-a ocupat de marile negocieri, cum a fost în cazul lui Paul Pogba. Acum, ea se va ocupa de gestionarea transferului lui Haaland, unul dintre cei mai doriţi jucători de pe piaţă, pentru care se bat cuburi europene de top.
Pimenta a fost unica persoană cu care Raiola a împărţit drepturile companiei sale, din care face parte şi Vincenzo Raiola, vărul fondatorului.
Este o companie de familie, ceva cu care Mino însuşi s-a lăudat mereu. De altfel, rămâne de văzut care va fi rolul fiilor şi nepotului lui Raiola în companie, care sunt încă prea tineri pentru a moşteni afacerea.
Pimenta a preluat un imperiu de un miliard de euro, cu tot ce presupune asta. Se află, cu siguranţă, în faţa celei mai dificile provocări a carierei sale profesionale: aceea de a înlocui o legendă precum Mino Raiola într-o companie creată şi făcută după chipul şi asemănarea lui.
Avocata braziliană Rafaela Pimenta a preluat imperiul clădit de agentul Mino Raiola
Explorează subiectul
București
-3°C
Articole Similare

125
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă din optimile Ligii Europa
125

38
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă a optimilor din Conference League
38

37
CS Dinamo Bucureşti a pierdut la limită în ultima etapă a Ligii Campionilor
37

70
Halterofilul iranian: 'Sunt 100% sigur că aş fi fost condamnat la închisoare, tortură şi poate chiar mai rău decât atât'
70

39
Duplantis, campion olimpic, a doborât pentru a 15-a oară recordul mondial la săritura cu prăjina
39

62
Doliu în sport. A murit campionul olimpic cu o carieră impresionantă
62

68
Motivul pentru care Mihai Pintilii a decis să-și dea demisia de la FCSB: 'Fiecare îşi decide soarta'
68

26
Programul etapei a doua a play-off-ului şi play-out-ului din Superliga
26

3.162
Dan Petrescu a ajuns din nou pe mâna medicilor. Cine i-a fost aproape
3.162

174
Ce spune Diana Șucu despre posibila retragere a soțului ei din fotbal. Soția șefului din Giulești a povestit cum a reacționat când a aflat de investiția de la Rapid
174

30
Echipa României pentru Billie Jean King Cup. Loturile din grupa C a competiţiei regionale Europa/Africa I
30

89
Donald Trump despre naţionala Iranului: Este binevenită la Cupa Mondială. Dar nu cred că este potrivit ca iranienii să fie acolo, pentru propria lor viaţă şi siguranţă
89

1.202
VIDEO Suporterii FCSB care au bătut trei adolescenţi într-un tramvai din București, trimişi în judecată
1.202

















Comentează