Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Avocatul care a primit 10.000 Euro să intervină la ÎCCJ a fost trimis în judecată de DNA

Radu Pop
procurori dosare

Avocatul de la Baroul Argeş acuzat că a primit 10.000 de euro de la o persoană condamnată în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, potrivit Agerpres.

Conform unui comunicat de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) transmis vineri, avocatul este acuzat de trafic de influenţă, anchetatorii arătând faptul că în primăvara anului 2019, inculpatul, în calitatea menţionată mai sus, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză), condamnată într-un dosar penal la o pedeapsă cu închisoarea în regim de detenţie, suma de 10.000 euro, pe care ar fi şi primit-o efectiv, în perioada aprilie-iulie 2019, prin mai multe transferuri făcute prin intermediul sistemului "Western Union".

'Banii respectivi ar fi fost pretinşi de inculpat pentru a-şi trafica presupusa influenţă pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra judecătorilor din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi că-i va determina pe aceştia să adopte o soluţie de admitere a recursului în casaţie pe care martorul, prin intermediul avocatului, urma să o exercite", precizează DNA.

Nu poate justifica 2.000.000 de lei

Inculpatul a pus la dispoziţia organelor judiciare suma de 10.000 euro, aceasta fiind depusă în contul Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, deschis pe numele său.

"În cauză, a fost efectuată o investigaţie financiară, ocazie cu care s-ar fi constatat că inculpatul şi soţia să nu ar fi putut justifica provenienţa unei sume de bani de 2.235.121 lei. În cursul urmăririi penale au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra sumei de 10.000 euro în vederea confiscării speciale şi asupra unui imobil (evaluat la suma de 442.856 euro) ce aparţine inculpatului şi soţiei sale, în vederea confiscării extinse", adaugă DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Alba Iulia, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.