Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Avocatul Elenei Udrea: Încuviinţarea arestării, ILEGALĂ

marius striblea

Avocatul Elenei Udrea, Marius Striblea, s-a prezentat marţi la DNA, alături de clienta sa, a doua zi după ce deputaţii au încuviinţat cererea de arestare a fostului ministru în Dosarul Gala Bute.

Striblea vine cu o teorie inedită, prin care vrea să împiedice arestarea Elenei Udrea. Potrivit avocatului, votul de luni din parlament ar fi fost de fap împotriva încuviinţării arestării, pentru a existat o majoritate simplă (50% plus 1 din numărul celor prezenţi), nu calificată (50% plus 1 din numărul total al deputaţilor).

"Cred că va fi o discuţie foarte interesantă cu privire la votul din plen. Nu întruneşte condiţiile legale. Nu intră în prevederile legii privind statutul deputaţilor. Legea cere să existe o majoritate de jumătate plus unu. Pentru încuviinţarea arestării trebuie să existe o majoritate calificată. Vom invoca faptul că hotărârea respectivă e un vot de neîncuviinţare, şi în faţa procurorilor, şi în faţa instanţei", a declarat avocatul.

DNA a cerut încuviințarea urmăririi penale și arestarea preventivă pentru săvârșirea de către Elena Udrea a trei infracțiuni de luare de mită, în perioada în care aceasta avea calitatea de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului. Solicitarea DNA de arestare preventivă a Elenei Udrea în același caz a fost aprobată de deputați cu 170 de voturi ''pentru'' și 118 ''împotrivă''.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.