Un avocat general al Uniunii Europene a stabilit joi că FIFA şi UEFA nu au abuzat de poziţia lor dominantă în competiţiile europene de fotbal prin blocarea unui turneu alternativ, Super Liga, pe care în acest moment îl mai susţin doar trei cluburi, Real Madrid, FC Barcelona şi Juventus Torino, informează EFE, potrivit Agerpres.
"Regulile FIFA şi UEFA care supun crearea oricărei noi competiţii unei autorizări prealabile sunt compatibile cu Dreptul Uniunii în martie de concurenţă", a precizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) într-un comunicat.
Avizul avocatului general desemnat în acest caz, Athanasios Rantos, nu este obligatoriu, însă Curtea de Justiţie a Uniunii Europene estimează că judecătorii săi urmează linia acestor avize anterioare în aproximativ 80% din cazuri.
Un judecător din Madrid a sesizat acest caz la CJUE, astfel încât această instanţă să poată decide dacă opoziţia UEFA şi FIFA faţă de crearea Super Ligii a fost contrară legislaţiei europene a concurenţei, pentru că avocaţii acestui proiect văd problematic dublul rol, de regulator şi operator economic al competiţiilor, pe care îl au FIFA şi UEFA.
Cele două organizaţii consideră însă că modelul sportiv european de competiţii deschise, solidaritate, echilibru competiţional şi promovarea fotbalului de bază ar fi în pericol odată cu implementarea acestei competiţii alternative şi că aceasta prevalează în faţa concurenţei libere.
Avocatul general consideră că acest dublu rol "nu implică, în sine, o încălcare în materie de concurenţă" şi afirmă că efectele restrictive - adică sancţiunile asupra cluburilor implicate - derivate din sistemul de autorizare prealabilă prin care a fost blocată Super Liga "sunt inerente şi proporţionale pentru atingerea obiectivelor legitime urmărite de UEFA şi FIFA".
"Normele Uniunii în materie de concurenţă nu interzic FIFA şi UEFA, federaţiilor lor membre sau ligilor naţionale să ameninţe cluburile cu sancţiuni dacă acestea participă la un proiect care ar putea încălca obiectivele legitime urmărite de aceste federaţii", subliniază avocatul.
Modelul sportiv european, susţine avocatul, trebuie "să promoveze competiţiile deschise, la care toată lumea să poată avea acces graţie unui sistem transparent în care promovările şi retrogradările menţin un echilibru competitiv şi favorizează meritul sportiv".
În plus, modelul european se bazează pe un sistem piramidal în care baza este fotbalul amator şi trebuie să "mizeze pe un sistem de solidaritate financiară" pentru a "redistribui şi reinvesti în nivelurile inferioare ale sportului veniturile generate de evenimente şi activităţi de elită", spune avocatul general european.
Avocatul general al UE dă câştig de cauză FIFA şi UEFA în diferendul cu organizatorii Super Ligii
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

6
Naţionala masculină de polo pe apă a României va juca pentru locurile 5-6 în Divizia a II-a a Cupei Mondiale 2026
6

11
România U19 a pierdut în fața Poloniei cu 4 - 0 în Grupa A2 a preliminariilor Campionatului European de fotbal feminin
11

8
Dinamo a terminat la egalitate cu CFR Cluj, în etapa a patra din play-off-ul Superligii
8

21
Tottenham, cu Radu Drăguşin rezervă, a fost învinsă în deplasare de Sunderland
21

122
Naţionala feminină de handbal a României a învins Polonia, în deplasare, în ultimul meci din grupa 1 a EHF Euro Cup
122

69
Petrolul Ploiești a reușit o victorie importantă la Slobozia, în etapa a patra din play-out-ul Superligi
69

3.434
VIDEO Răzvan Lucescu, copleșit de emoții la plecarea din România: „Simt că am vorbit mult prea puțin cu el”
3.434

117
Jannik Sinner a câştigat turneul ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo
117

156
Victorie pentru Sorana Cîrstea: campioană la dublu la Linz
156

69
Mircea Lucescu, omagiat de Paşte: Oamenii au aprins lumânări la mormântul său
69

90
Donald Trump vrea spectacol la Casa Albă: Luptă grea confirmată pentru UFC Freedom 250
90

42
Tahirys Dos Santos revine pe teren după incendiul din Elveția
42

33
Victorie pentru Yemaneberhan Crippa la maratonul de la Paris
33
















Comentează