Axel Witsel, absent la ultimul antrenament al Belgiei înaintea debutului la EURO 2024

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 16-06-2024

Actualizat: 16-06-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Selecţionata Belgiei a efectuat duminică dimineaţa ultimul antrenament înaintea debutului la EURO 2024, împotriva Slovaciei, luni la Frankfurt, în cadrul Grupei E a competiţiei, din care face parte şi România, potrivit Agerpres.

La şedinţa de pregătire desfăşurată pe terenul de la Freiberg am Neckar au participat 20 de jucători de câmp şi trei portari.

Fundaşul Axel Witsel, confruntat cu o leziune inghinală, nu şi-a făcut însă apariţia în primul sfert de oră antrenamentului deschis presei, pregătindu-se în continuare separat.

Au fost prezenţi în schimb Jan Vertonghen şi Arthur Theate, alţi doi jucători belgieni confruntaţi cu probleme medicale, în timp ce Thomas Meunier îşi continuă recuperarea în Belgia.

Witsel, apărătorul central al echipei Atletico Madrid, a fost înlocuit de selecţionerul Domenico Tedesco, din precauţie, la pauza meciului de pregătire disputat la sfârşitul săptămânii trecute împotriva Luxemburgului (3-0). De atunci, el a urmat un program diferenţiat de pregătire, iar acum este destul de clar că nu va fi apt să evolueze în primul meci de la EURO, conform presei belgiene.

Jan Vertonghen (accidentat la rândul său la inghinali) şi Arthur Theate (confruntat cu o leziune la gleznă) au luat parte la antrenamentul colectiv de sâmbătă, desfăşurat cu porţile închise, după ce anterior au urmat un program individual.

Vertonghen, jucătorul echipei Anderlecht Bruxelles, a disputat ultimul său meci pe 5 mai, când a fost scos pe targă de pe teren la meciul cu Union Saint-Gilloise.

Theate a avut ultima sa apariţie pentru formaţia franceză Rennes o săptămână mai târziu, astfel că prezenţa celor doi la meciul de luni împotriva Slovaciei este incertă.

Meciul Belgia - Slovacia se va disputa după partida România - Ucraina, care va avea loc tot luni, la Munchen, în cadrul Grupei E.

Belgia şi România se vor înfrunta apoi pe 22 iunie, la Koln, în cel de-al doilea lor meci de la EURO 2024.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri