Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma (PNL), afirmă că este indignat de cazul vârstnicilor maltratați în cămine și spune că a cerut efectuarea de urgență a unui control la DGASPC Ilfov, instituție aflată în subordinea sa.
„Condamn cu fermitate abuzul și neglijența în serviciu, în orice situație, în orice instituție. Sunt indignat în urma informațiilor apărute în presă, după ancheta desfășurată la azilul din județul Ilfov! Am intervenit ferm în această situație”, scrie pe Facebook Hubert Thuma, relatează Medaifax.
El precizează că a am solicitat efectuarea de urgență a unui control la DGASPC Ilfov.
„Este datoria noastră, ca societate, să protejăm viețile și sănătatea celor vulnerabili, iar cei responsabili de a verifica respectarea condițiilor legale trebuie să acționeze cu fermitate și să sancționeze orice abatere care pune în pericol viața acestor persoane. Nu voi tolera ca cei mai în vârstă să fie tratați cu indiferență și cruzime. Solicit să se ia măsuri prompte și eficiente pentru a ne asigura că astfel de situații să nu se mai repete niciodată! Așa cum am susținut mereu, bunicii noștri merită respect, compasiune și siguranță, iar eu voi face tot ceea ce îmi stă în putere ca ei să beneficieze de toate acestea”; încheie Thuma.
Context
24 de persoane au fost reținute și două au primit control judiciar după ce a ieșit la iveală cum aproximativ 100 de vârstnici erau ținuți în condiții inimaginabile, flămânzi și fără îngrijire medicală, de două grupuri infracționale. În urma unei operațiuni de amploarea a Poliției și a procurorilor DIICOT, în trei azile din Ilfov au fost găsite persoane supuse unor rele tratamente.
Comentează