Bafetimbi Gomis, jucătorul lui Al Hilal: 'Răzvan Lucescu este un antrenor mare de tot'

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 24-11-2019

Actualizat: 24-11-2019

Article thumbnail

Sursă foto: www.prosport.ro

Bafetimbi Gomis, jucătorul lui Al Hilal, a avut cuvinte de laude pentru Răzvan Lucescu, după ce acesta a condus echipa la câștigarea Ligii Campionilor Asiei, anunță MEDIAFAX.

Citește și: Cozmin Gușă face dezvăluiri bombă: A făcut fel de fel de demersuri să mă aresteze

”Vreau să spun ceva referitor la antrenorul nostru. Eu cred că el are meritul principal pentru acest trofeu! Încă din prima zi în care a venit la echipă, mi-aduc aminte că eram în cantonament în Austria, ne-a zis că nu e suficiet să fim individual buni, ci trebuie să fim şi să gândim ca o echipă. A muncit atât de mult şi atât de bine la acest aspect, încât cred că aţi văzut astăzi cum am evoluat şi cum am pus în practică tot ceea ce ne-a învăţat”, a spus Gomis pentru Gazeta Sporturilor.

”E un antrenor foarte mare! Eu ţin să-i mulţumesc public, în faţa tuturor. Chiar dacă am evoluat la atâtea echipe bune şi am fost pregătit şi de alţi atrenori, el m-a făcut să înţeleg ce trebuie să joc, cum să joc pentru echipă, cum să joc fără minge. Repet ce am spus, acest trofeu e în principal meritul antrenorului nostru. Felicitări lui! A făcut o treabă grozavă, incredibilă. E un antrenor mare de tot”, a mai spus fotbalistul.

Citește și: Nicolae Bădălau îl atacă dur pe Rareș Bogdan:’Cum ţi se face din nou foame, cum scrii despre Bădălău şi despre Diaspora’

Al Hilal a obţinut calificarea la Campionatul Mondial al Cluburilor, după ce a câştigat Liga Campionilor Asiei. În turul secund, Al Hilal va întâlni campioana Africii, formaţia tunisiană Esperance Sportive de Tunis.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri