Băiatul de 12 ani dat dispărut de mama lui a fost găsit la o stână

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 23-10-2019

Actualizat: 23-10-2019

Article thumbnail

Sursă foto: ebihoreanul.ro

Băiatul de 12 ani din judeţul Botoşani dat dispărut de mama lui marţi seara, după ce nu mai avea veşti de la el de la sfârşitul săptămânii trecute, a fost găsit de poliţişti la o stână, alta decât cea la care spusese că se duce, el nefiind victima vreunei infracţiuni. Băiatul a fost internat la un centru pentru protecţia minorilor, potrivit news.ro.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Botoşani, poliţiştii au găsit băiatul la o stână, stabilind că aceasta nu a fost victima vreunei fapte de natură penală. El a fost internat la un centru de pentru protecţia minorilor.

Poliţiştii din Botoşani au fost aunţaţi, marţi seara, de dispariţia lui Gheorghe Ungureanu, de 12 ani, din localitatea Cerbu, comuna Copalau.

Citește și: Meteorologii au făcut anunțul: Cum va fi vremea zilele următoare

Oamenii legii au fost sesizaţi de mama băiatului că acesta a plecat de acasă în 19 octombrie, pentru a merge la stâna concubinului femeii, dar nu a mai ajuns acolo şi nici nu s-a mai întors la domiciliu.

Poliţiştii au început imediat verificările în zona respectivă, reuşind după câteva ore să-l găsească pe copil, la o altă stână decât cea la care spusese că se duce.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri