Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ban Ki-moon face apel la solidaritate şi generozitate pentru Haiti

O importantă mobilizare a comunităţii internaţionale este necesară în Haiti pentru a face faţă amplorii distrugerilor cauzate de uraganul Matthew, a atras atenţia, luni, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon. ''Este nevoie de o reacţie majoră'', a precizat acesta, informează AFP, potrivit agerpres.

Cel puţin 1,4 milioane de persoane au nevoie de asistenţă de urgenţă, peste 300 de şcoli au fost avariate, iar culturile şi rezervele de alimente au fost distruse, a mai spus oficialul.

Citeşte şi: Paris. Vladimir Putin îşi AMÂNĂ vizita în Franţa

Organizaţia Naţiunilor Unite a lansat, luni, un apel de urgenţă în scopul strângerii a 120 de milioane de dolari pentru a acoperi nevoile din următoarele luni ale populaţiei din Haiti, cea mai săracă ţară din Caraibe. ''Unele oraşe au fost şterse aproape în întregime de pe hartă'', a subliniat Ban Ki-moon. ''Aceste cifre şi necesităţile sunt în creştere pe măsură ce regiunile afectate devin inaccesibile'', a mai spus oficialul făcând referire la faptul că încă există localităţi rurale afectate de uragan care sunt izolate.

Citeşte şi: Stare de alertă în Israel. Autorităţile se tem de atacuri în pragul sărbătorilor evreieşti

Potrivit ultimului bilanţ al serviciului de protecţie civilă haitian, făcut public luni dimineaţa, au fost înregistraţi oficial cel puţin 372 de morţi în această ţară, patru persoane dispărute şi alte 246 rănite. Informaţiile neoficiale au indicat cifre mai mari, chiar de 1.000 de morţi. Zona Grande Anse (sud-vest) a fost cea mai afectată de uragan, înregistrându-se oficial 198 de morţi, 97 de răniţi şi 99.400 de persoane rămase fără locuinţe, cazate în adăposturi temporare. În prezent, peste 175.500 de persoane locuiesc în astfel de locuinţe improvizate.

''Fac apel la comunitatea internaţională să dea dovadă de solidaritate şi generozitate - şi la conlucrarea într-o manieră eficace pentru a face faţă acestei urgenţe'', a mai spus Ban Ki-moon.

Citeşte şi: Rusia îşi retrage avioanele de război din Belarus

Autorităţile din Haiti au instituit doliu naţional de trei zile, începând de duminică şi au luat măsuri pentru a stopa epidemia de holeră.

Primele materiale medicale de urgenţă au fost trimise în localitatea les Cayes însă distribuţia către spitale şi centre medicale din zonele afectate nu este încă asigurată, mai arată sursa citată.

Şeful operaţiunilor umanitare a ONU, Stephen O'Brien, a arătat că uraganul a declanşat cea mai gravă criză umanitară din Haiti de după cutremurul din ianuarie 2010 care a provocat moartea a peste 200.000 de persoane.

Citeşte şi: Turcia şi Rusia au semnat acordul pentru construirea gazoductului Turkish Stream

După octombrie 2010, ţara se confruntă cu o epidemie de holeră - maladie introdusă de Căştile albastre ajunse în Haiti după seism - ce a făcut până în prezent peste 10.000 de victime. La mijlocul lunii august, ONU a admis pentru prima dată o ''responsabilitate morală'' faţă de victimele holerei şi familiile acestora, anunţând că va acorda un ajutor material direct.

Uraganul Matthew a lovit sudul Haiti la 4 octombrie, furtuna de categoria 4 pe scara Saffir-Simpson aducând rafale de vânt de 230 km/h.

Ameninţare cu BOMBĂ în Germania. Gara din Rastatt a fost evacuată

Format în apele din preajma statului Venezuela, uraganul Matthew a străbătut Marea Caraibelor şi a afectat Columbia, Jamaica, Cuba, Republica Dominicană (cel puţin patru morţi), Bahamas şi în final Statele Unite (cel puţin 20 de morţi). Duminică, a fost retrogradat la gradul de furtună post-ciclonică, mai arată AFP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.