Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Banca Centrală Europeană: Creșterea economică ar putea depăși estimările în zona euro (studiu)

caleaeuropeana.ro
banca centrala europeana bce

Creşterea economiei zonei euro şi a inflaţiei ar putea fi mai ridicată anul acesta şi în 2022 decât s-a estimat, conform studiului realizat de analişti pentru Banca Centrală Europeană (BCE), transmite Reuters.

Luna aceasta, după o procedură de revizuire strategică de 18 luni, Banca Centrală Europeană a anunţat modificarea ţintei sale de inflaţie la 2% pe termen mediu, renunţând la precedenta formulare potrivit căreia aceasta miza pe o ţintă de inflaţie "mai mică, dar apropiată de 2%", care a creat impresia că instituţia de la Frankfurt este mai preocupată de o creştere a preţurilor peste ţinta sa decât de una mai mică.

Potrivit previziunilor, inflaţia ar putea ajunge la 1,9% în 2020, faţă de un nivel de 1,6% estimat în urmă cu trei luni, în timp ce în 2022 aceasta s-ar situa la 1,5%, faţă de 1,3%.

Deşi proiecţiile în creştere ar putea fi văzute ca pozitive pentru BCE, noile estimări ale analiştilor sunt în linie cu estimările băncii şi nu sugerează o creştere rapidă comparativ cu ceea ce a previzionat deja instituţia cu sediul la Frankfurt.

În 2026, inflaţia ar urma să ajungă la 1,8%, de la 1,7%.

În privinţa economiei, analiştii estimează un avans de 4,7% în 2021 şi de 4,6% în 2022, o îmbunătăţire faţă de precedentele proiecţii, dar în linii mari aproape de propriile previziuni ale BCE.

În scenariul de bază, BCE se aşteaptă la un avans al PIB-ului zonei euro de 4,6% în 2021 şi de 4,7% în 2022, faţă de o creştere cu 4% şi, respectiv, 4,1% previzionată în martie. Rata inflaţiei în zona euro ar urma să se situeze anul acesta la 1,9% anul acesta şi la 1,5% anul viitor, faţă de un nivel de 1,5% şi, respectiv, 1,2% estimat anterior, a anunţat luna trecută preşedintele BCE, Christine Lagarde.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.