DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Banca Europeană de Investiţii acordă 50 de milioane de euro pentru finanţarea unei noi conducte de resurse de gaze naturale ale României

conducta bani

Banca Europeană de Investiţii (BEI) acordă 50 de milioane de euro pentru finanţarea unei noi conducte, care va conecta resursele de gaze naturale ale României de la ţărmul Mării Negre atât cu reţeaua naţională de transport de gaz, cât şi cu coridorul BRUA, conectând astfel sistemele de transport din Europa de Sud-Est şi Central şi Europa de Vest, anunţă Ministerul Economiei, relatează News.ro.

Această tranzacţie este susţinută de Fondul European pentru Investiţii Strategice (EFSI), pilonul financiar al Planului de investiţii pentru Europa, cunoscut drept "Planul Juncker", se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de Ministerul Economiei.

"Împrumutul securizat de Transgaz va contribui la diversificarea aprovizionării cu gaze naturale în Europa, permiţând valorificarea resurselor de gaze off-shore. Noua conductă va lega resursele de gaze naturale ale României de la ţărmul Mării Negre atât cu reţeaua naţională de transport de gaz, cât şi cu coridorul BRUA. Este vorba despre un proiect ce implică construirea unei noi conducte de transport cu o lungime de 308 km, împreună cu infrastructura necesară la sol. Este un angajament ferm în ceea ce priveşte securitatea energetică a României şi o dovadă a capacităţii României de a dezvolta şi implementa proiecte strategice, cu impact pozitiv asupra întregii Uniuni Europene", a declarat ministrul Economiei, Niculae Bădălău.

Citește și: Bursele din Asia sunt singurele care au încheiat ședințele în creștere

În comunicatul Ministerului Economiei este citat un comunicat de presă difuzat de către Banca Europeană de Investiţii, conform căruia vicepreşedintele BEI, Andrew McDowell, a declarat: "Acest proiect, susţinut de Planul Juncker, este semnificativ din mai multe motive: va facilita utilizarea resurselor de gaze naturale recent identificate în Marea Neagră, situate în UE. Consolidează legăturile cu reţeaua de transport de gaze din Europa de Vest şi, prin urmare, contribuie la diversificarea aprovizionării cu gaze. În fine, va consolida competitivitatea în sectorul gazelor cu impact pozitiv asupra cetăţenilor şi economiei UE".

Potrivit aceleiaşi surse, vicepreşedintele Comisiei Europene responsabil pentru Uniunea Energetică, Maroš Šefčovič, a declarat: "Salut acest nou proiect susţinut de Planul de investiţii pentru Europa, deoarece va contribui la sporirea securităţii energetice şi a diversificării în regiune, deja caracterizată de o vulnerabilitate severă faţă de aprovizionarea cu gaze naturale. Este o altă cărămidă în construcţia Uniunii noastre Energetice, ceea ce face ca energia în UE să fie mai sigură, mai accesibilă şi mai sustenabilă. De asemenea, este o veste bună pentru consumatorii care vor vedea în cele din urmă că facturile pe gaz scădea".

"Cooperarea fructuoasă între Banca Europeană de Investiţii şi Transgaz vizează asigurarea finanţării proiectelor de investiţii ale companiei, adică investiţii strategice care facilitează îndeplinirea obiectivelor Uniunii Europene de dezvoltare durabilă şi competitivă a infrastructurii de transport al gazelor, diversificarea surselor de aprovizionare cu gaz şi consolidarea securităţii şi solidarităţii energetice. Anul trecut, BEI a semnat două contracte de finanţare cu Transgaz, în valoare de 50 milioane EUR fiecare, pentru punerea în aplicare a primei faze a proiectului de interes comun (BRUA). Este de importanţă strategică ca gazul produs în Marea Neagră să fie încorporat în Sistemul Naţional de Transport al gazelor şi transportat pe piaţa românească şi europeană, pentru a spori securitatea aprovizionării cu gaze către România şi UE şi pentru a garanta securitatea aprovizionării cu gaze pentru consumatorii români. Sprijinul financiar al BEI va contribui în mod semnificativ la extinderea infrastructurii naţionale de transport al gazelor", a declarat, la rândul său, directorul general al Transgaz, Ion Sterian.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.