Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Banca Națională publică cifrele: Guvernul se împrumută în ritm alert

jurnalul.ro
BANCA NATIONALA A ROMANIEI - BNR

Creditul guvernamental a scăzut în luna ianuarie 2022 cu 2,9 la sută față de luna decembrie 2021, până la 167.592,3 milioane lei. În raport cu ianuarie 2021, acesta a crescut cu 11,1 la sută (2,5 la sută în termeni reali), anunță BNR

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna ianuarie 2022 cu 0,7 la sută față de decembrie 2021 (-0,8 la sută în termeni reali), până la nivelul de 326.461,2 milioane lei. Creditul în lei, cu o pondere de 72,2 la sută în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 0,4 la sută, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 27,8 la sută în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 1,4 la sută (evoluție similară în cazul exprimării indicatorului în euro).

Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 15,1 la sută (6,3 la sută în termeni reali), pe seama creșterii cu 19,5 la sută a componentei în lei (10,3 la sută în termeni reali) și a majorării cu 5,2 la sută a componentei în valută exprimată în lei (3,6 la sută în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au scăzut în luna ianuarie 2022 cu 0,1 la sută față de luna anterioară, până la nivelul de 478.847,6 milioane lei, iar față de aceeași perioada a anului anterior s-au majorat cu 13,5 la sută (4,7 la sută în termeni reali).

Depozitele în lei ale rezidenților, cu o pondere de 64,2 la sută în totalul depozitelor clienților neguvernamentali, au scăzut cu 1,3 la sută față de luna decembrie 2021, până la 307.348,8 milioane lei. Comparativ cu luna ianuarie 2021, acestea au crescut cu 11,8 la sută (3,2 la sută în termeni reali).

Depozitele în lei ale gospodăriilor populației au crescut cu 0,3 la sută față de luna anterioară, până la 165.486,0 milioane lei, și cu 8,0 la sută (-0,4 la sută în termeni reali) față de aceeași perioada a anului anterior.

Depozitele în lei ale altor sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) au scăzut cu 3,1 la sută (până la 141.862,8 milioane lei) față de luna precedentă, iar față de luna ianuarie 2021 au înregistrat o creștere de 16,7 la sută (7,7 la sută în termeni reali).

Depozitele în valută ale rezidenților, exprimate în lei, reprezentând 35,8 la sută în volumul total al depozitelor clienților neguvernamentali, s-au majorat cu 2,2 la sută față de luna decembrie 2021, ajungând până la nivelul de 171.498,9 milioane lei (exprimate în euro, acestea au crescut cu 2,2 la sută, până la 34.668,7 milioane euro). Comparativ cu luna ianuarie 2021, indicatorul exprimat în lei a crescut cu 16,6 la sută (14,9 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale gospodăriilor populației, exprimate în lei, au crescut cu 0,9 la sută față de luna decembrie 2021, până la 119.973,3 milioane lei, respectiv cu 1,0 la sută, exprimate în euro. Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021, creșterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 12,5 la sută (10,8 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au crescut cu 5,1 la sută față de luna decembrie 2021, până la 51.525,6 milioane lei, evoluție fiind similară cu cea a indicatorului exprimat în euro. Comparativ cu ianuarie 2021, indicatorul exprimat în lei s-a majorat cu 27,4 la sută (25,5 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârșitul lunii ianuarie 2022 un sold de 568.087,5 milioane lei. Aceasta a crescut cu 0,6 la sută (-0,8 în termeni reali ) față de luna decembrie 2021, iar în raport cu ianuarie 2021 s-a majorat cu 15,9 la sută (6,9 la sută în termeni reali).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.