Grupului Financiar Banca Transilvania a încheiat anul trecut cu un profitul net consolidat de 2,045 miliarde de lei, din care cel al băncii este de 1,782 miliarde de lei, potrivit unui comunicat al băncii, conform Agerpres.
"În 2021, în pofida unui climat impredictibil, noi, la BT, ne-am menţinut optimismul şi angajamentul ferm de a contribui la relansarea economiei româneşti, iar azi ne bucurăm că cifrele ne confirmă aşteptările. A fost un an în care am finanţat populaţia şi companiile, am crescut volumul operaţiunilor derulate prin bancă şi am creat valoare pentru acţionari. De asemenea, prin achiziţia Idea::Bank am contribuit la consolidarea sistemului bancar. Vom continua să investim în oameni, produse şi tehnologie, întărind poziţia noastră pe piaţă atât prin creştere organică responsabilă, cât şi prin eventuale achiziţii", a afirmat Horia Ciorcilă, preşedintele Consiliului de Administraţie, Banca Transilvania.
Activele Grupului Financiar BT au ajuns, la finalul anului trecut, la 132,5 miliarde lei. Creditele au crescut până la 50,2 miliarde lei, iar depozitele au ajuns la 108 miliarde lei, din care 71,89 miliarde lei sunt ale clienţilor persoane fizice, iar 36,13 miliarde lei ale persoanelor juridice.
Profitul net consolidat al Grupului Financiar BT este de 2,045 miliarde de lei, din care cel al băncii, de 1,782 miliarde de lei. Profitul operaţional al băncii a crescut la 2,257 miliarde de lei. Eficienţa operaţională, care reprezintă raportul cost/venit, s-a păstrat la nivelul confortabil de 48,1% datorită bunei gestionări a costurilor şi eficientizării prin digitalizarea proceselor, precizează sursa citată.
Peste 14.000 de români şi-au cumpărat locuinţă cu ajutorul BT, suma acordată fiind de peste 3,7 miliarde lei. Soldul creditelor ipotecare/imobiliare este de 15,5 miliarde lei. Peste 100.000 de credite de consum, de aproximativ 4 miliarde lei, au fost acordate anul trecut. Soldul acestor credite a ajuns la 11,4 miliarde lei.
Banca menţionează că a acordat aproximativ 15.000 de împrumuturi noi, în valoare de 3,7 miliarde lei, pentru peste 18.000 de clienţi IMM&Micro. Portofoliul creditelor IMM (conform definiţiei europene a IMM-urilor) a ajuns la 19,2 miliarde lei.
Banca Transilvania a continuat să fie un partener principal în programele guvernamentale şi în cele din fonduri europene: prin IMM Invest şi Agro IMM Invest, BT a acordat anul trecut peste 4.000 de finanţări de peste 2,6 miliarde lei. Divizia Pentru Medici şi-a dublat volumul de credite acordate faţă de 2020 (1,2 miliarde lei plasamente), iar finanţările din domeniul agriculturii, prin APIA, au depăşit 500 milioane de lei.
Banca Transilvania precizează că este lider de piaţă în domeniul cardurilor, cu 4,7 milioane de carduri în portofoliu, din care peste 560.000 carduri de credit. Cu peste 100.000 de carduri noi, 2021 a fost cel mai bun an privind cardurile de credit. Tranzacţiile efectuate cu cardul au crescut cu 35% în 2021 faţă de 2020. Banca a ajuns la peste 2,1 milioane de carduri unice în wallet-urile BT Pay, Apple Pay, Google Pay, Fitbit Pay şi Garmin
Pay. Numărul plăţilor cu telefonul s-a dublat în 2021 faţă de 2020, ajungând la 68 milioane. Peste 1 milion de retrageri de numerar au fost realizate cu telefonul, prin BT Pay, de la bancomatele Băncii Transilvania.
Rata expunerilor neperformante este de 2,71% la 31 decembrie 2021, iar gradul de acoperire cu provizioane totale a expunerilor neperformante este de 166%, conform indicatorului EBA. Solvabilitatea BT fără profitul aferent anului 2021 este de 22,62%, iar cu profit inclus este de 24,46%.
În comunicat se menţionează că BT are capitalizare robustă, 72% capital românesc şi aproape 39.000 de investitori direcţi persoane fizice.
Banca Transilvania a încheiat anul trecut cu un profitul net consolidat de 2,045 miliarde de lei
Explorează subiectul
Articole Similare

22
Economia Bulgariei, cea mai puternică din Sud-Estul Europei
22

16
Elveția și SUA ajung la un acord: taxe vamale reduse de la 39% la 15%
16

20
ROCA Industry a încheiat primele nouă luni din 2025 cu afaceri de 493,8 milioane lei, în creştere cu 4,5%
20

810
De ce lipsesc ouăle din unele supermarketuri? Consiliul Concurenței intră pe fir. Ministrul Agriculturii: 'Criză nu o să fie niciodată'
810

9
BVB raportează un profit net de 5,65 milioane lei în primele nouă luni din 2025
9

1.234
FMI cere României disciplină totală: reforme dure și consolidare fiscală pentru a evita riscuri majore / Ce spune despre creșterea economică și inflație (raport)
1.234

56
Inspectorii vamali de la Constanța Sud au reținut bunuri contrafăcute în valoare de 2 milioane lei
56

22
Biofarm își consolidează poziția pe piața farmaceutică românească
22

1.513
Motivul din spatele crizei de ouă din supermarketuri: Fenomenul care se petrece în Occident afectează România
1.513

2.411
Se pregătește o mega tranzacție: Frații Dedeman vor să cumpere Carrefour/ Reacția Consiliului Concurenței
2.411

2.005
Cum au ajuns 128 de pușcăriași să fie ”promovați” gardieni: Unul dintre deținuți a fost condamnat pentru omor
2.005

2.600
Surpriză de proporții! Lukoil ar putea ajunge în mâinile americanilor - Un gigant pregătește lovitura de 22 de miliarde de dolari
2.600

32
550.000 de lei amendă pentru Primăria București. Calitatea aerului, o problemă fără rezolvare
32


















Comentează