Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Banca Transilvania: 'Sectorului de sănătate se va dezvolta într-un ritm ridicat în acest deceniu'

Facebook
medic doctor spital

Sectorului de sănătate se va dezvolta într-un ritm ridicat în acest deceniu, într-o evoluție influențată de consecințele pandemiei, de potențialul ridicat de îmbunătățire a infrastructurii critice, precum și de implementarea programelor lansate la nivelul UE, arată o analiză a Băncii Transilvania, potrivit Mediafax.

Incidența pandemiei coronavirus a readus în prim plan importanța dezvoltării infrastructurii critice, în sectorul de sănătate în special, dar și în celelalte ramuri ale economiei, în general, scrie Andrei Rădulescu Director Analiză Macroeconomică, Banca Transilvania.

Criza sanitară a luat prin surprindere întreaga planetă, iar țările au implementat o abordare diferențiată în ceea ce privește strategia de contracarare, evidențiindu-se divergențele continentale (SUA, Europa și Asia), în contextul factorilor care nu sunt strict dependenți de nivelul de dezvoltare din sfera sectorului sanitar.

Analizând evoluțiile cheltuielilor cu sănătatea din ultimii ani observăm o creștere în România, atât ca nivel absolut (EUR/locuitor), cât și ca pondere în media Zonei Euro (nucleul dur al Uniunii Europene și principalul partener economic).

BREAKING Ședință la Cotroceni: Klaus Iohannis i-a chemat pe Nicolae Ciucă și Nelu Tătaru

Astfel, cheltuielile cu sănătate/locuitor s-au majorat de la 308 euro în 2011 la 584 euro în 2018, dar România continuă să se mențină pe ultimul loc din Uniunea Europeană.

Ponderea cheltuielilor cu sănătate/locuitor în România în nivelul din Zona Euro a crescut însă de la 12,3% în 2014 la 17% în 2018, ceea ce confirmă procesul de convergență graduală.

Cu toate acestea, în 2018 cheltuielile cu sănătatea au reprezentat doar 5,6% din PIB în România, un nivel inferior mediei Uniunii Europene de 9,9%.

Subliniem faptul că în România spitalele prezintă cea mai ridicată pondere în totalul cheltuielilor cu sănătate (46,5% din total în 2018, cu peste 10 puncte procentuale superior nivelului din Zona Euro.

De asemenea, în România ponderea altor furnizori de bunuri medicale (spre exemplu farmacii) în totalul cheltuielilor cu sănătate este mai ridicată comparativ cu media Zonei Euro (niveluri de 25,1% respectiv 17,8% în 2018).

Pe de altă parte, serviciile în ambulatoriu au reprezentat doar 14,9% din totalul cheltuielilor cu sănătate în România în 2018, nivel cu 10 puncte procentuale inferior celui consemnat la nivelul Zonei Euro.

Subliniem faptul că asistența medicală curativă deține ponderea cea mai mare în totalul cheltuielilor de sănătate din România (aproximativ 55% din total în 2018), nivel superior țărilor din regiune membre ale Uniunii Europene, cu excepția Poloniei.

Pe de altă parte, asistența medicală preventivă și asistența medicală pe termen lung au ponderi reduse în totalul cheltuielilor de sănătate din România (1,4%, respectiv 5,6% în 2018, cu mult sub nivelurile înregistrate în Zona Euro, de 2,8%, respectiv 16%).

România nu este însă singura țară din UE cu o pondere în scădere a asistenței medicale preventive în totalul cheltuielilor cu sănătate.

Nu în ultimul rând, este de remarcat dependența sistemului de sănătate de finanțarea statului (79,7% în 2018, nivel apropiat de cel înregistrat în Zona Euro.

De asemenea, ponderea finanțării personale în totalul cheltuielilor de sănătate este ridicată în România (19,5% din total), nivel superior celui din Zona Euro (15,3%).

„Ne așteptăm la dezvoltarea sectorului de sănătate cu un ritm ridicat în acest deceniu, într-o evoluție influențată de consecințele pandemiei (accentul pe servicii de sănătate de calitate), potențialul ridicat de îmbunătățire a infrastructurii critice (inclusiv proiectele de realizare a spitalelor regionale), persistența costurilor reale de finanțare la un nivel redus/accesibil și implementarea programelor lansate la nivelul Uniunii Europene (Next Generation și cadrul financiar multianual 2021-2027)”, scrie analistul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.