DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Băncile ar putea include riscul de recesiune în calculele lor. Zona euro se pregătește de o mare furtună economică

recesiune

Banca Centrală Europeană intenţionează să ceară creditorilor din zona euro să includă o posibilă recesiune în planurile lor de afaceri şi va utiliza acest lucru în noile sale calcule pentru aprobarea politicilor de dividende, a declarat joi Andrea Enria, preşedintele Consiliului de supervizare bancară din cadrul BCE, transmite Reuters.

BCE mizează în continuare pe o creştere economică solidă în acest an şi anul viitor dar susţine că într-un scenariu negativ al escaladării războiului din Ucraina, care ar putea conduce la o întrerupere a livrărilor de gaze, ar putea arunca zona euro într-o gravă recesiune anul următor.

"Vom propune să cerem băncilor să îşi recalculeze traiectoriile de capital pe baza unui scenariu mai pesimist, care să includă şi un posibil embargo asupra livrărilor de gaze sau un scenariu de recesiune, şi vom utiliza acest lucru şi în scopul aprobării planurilor lor viitoare privind acordarea de dividende", a declarat Andrea Enria în faţa unei comisii din Parlamentul European.

Această propunere va fi discutată săptămâna viitoare de consiliul de supervizare de la BCE, a precizat Andrea Enria.

În timp ce o creştere treptată a dobânzilor, cum este cea propusă de BCE, ar fi una, în general, benefică pentru bănci, Andrea Enria a avertizat de asemenea că există şi riscul unei creşteri mai abrupte şi mai dezordonate a dobânzilor, ceea ce ar afecta clienţii băncilor, în special pe cei cu un grad mare de îndatorare.

"Contextul actual este însă caracterizat de o volatilitate crescută şi evaluări scăzute la equity, în condiţiile în care pieţele se aşteaptă ca, probabil, şi calitatea activelor băncilor să fie afectată de evoluţiile macroeconomice negative", le-a spus Andrea Enria membrilor comisiei de afaceri economice şi monetare din Parlamentul European.

Pentru moment însă, veniturile din comisioane şi dobânzi precum şi rezultatele generate de bănci din tranzacţii sunt solide, ceea ce conduce la evoluţii pozitive în ceea ce priveşte venitul operaţional net, a spus Enria.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.