Bogdan Petre, vicepreședintele ASPES, a transmis un apel ferm către sistemul financiar: este momentul ca băncile să redevină motorul principal al finanțării economiei reale. Declarația a fost făcută la finalul conferinței „România 2025–2040: Capitalul bancar și piața de capital – surse principale de finanțare”, organizată la BNR.
„Este momentul ca băncile să își reorienteze atenția către finanțarea economiei reale, pentru a susține companiile care produc valoare, locuri de muncă și exporturi. România are nevoie de un efort comun pentru a consolida baza economică internă și pentru a crea condiții predictibile de finanțare”, a transmis Petre, punând accentul pe necesitatea unei colaborări mai strânse între bănci, piața de capital și mediul de afaceri.
Declarațiile vin într-un context în care creditarea companiilor are nevoie de un impuls, iar marile proiecte din energie, industrie, agricultură și infrastructură depind tot mai mult de surse stabile și diversificate de finanțare. Petre a arătat că o economie sănătoasă are nevoie atât de un sistem bancar puternic, cât și de o piață de capital activă și complementară, capabilă să susțină investiții pe termen lung.
„România nu își mai poate permite întârzieri în reformele care țin de finanțarea economică”
Totodată, acesta a subliniat că România trebuie să își consolideze capitalul intern și să își modernizeze mecanismele de finanțare, astfel încât companiile românești să beneficieze de instrumente competitive și adaptate realităților economice actuale. Reconfigurarea echilibrului dintre finanțarea statului și finanțarea sectorului privat trebuie făcută gradual, responsabil și într-un mod care să susțină stabilitatea generală a sistemului financiar.
Reprezentantul ASPES a punctat și nevoia accelerării educației financiare, considerată un element vital pentru ca mediul antreprenorial și alte segmente economice să își poată planifica și accesa eficient resursele de finanțare.
În mesajul său final, Bogdan Petre a reiterat că România nu își mai poate permite întârzieri în reformele care țin de finanțarea economică și a încurajat toate instituțiile implicate să continue dialogul și să susțină companiile care pot genera dezvoltare durabilă și competitivitate pe termen lung.
ASPES și BNR vor transmite recomandările rezultate din conferință către instituțiile-cheie, cu obiectivul clar de a contribui la modernizarea finanțării economiei și la întărirea încrederii între bănci, mediul de afaceri și investitori.































Comentează