Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Băncile profețesc o PRĂBUȘIRE economică în următorii doi ani: România va încetini

zf.ro
grafic scadere

După publicarea datelor privind evoluția economiei României din semestrul I și din trimestrul II al acestui an, Banca Transilvania (BT) și-a păstrat scenariul macroeconomic central. Nu este singurul exemplu de previziune rezervată.

Citește și: Partidul Social Democrat din Elveția, atac VIOLENT la adresa lui Liviu Dragnea: El este PĂPUȘARUL

Institutul Național de Statistică a anunțat marți o creștere a Produsului Intern Brut al României de 4% în primul semestru al acestui an față de perioada similară a anului trecut, de 4,1% în trimestrul al doilea față de aceeași perioadă a anului trecut și de 1,4% în trimestrul II față trimestrul precedent, informează Mediafax.

Economistul-șef al BT, Andrei Rădulescu, previzionează decelerarea dinamicii anuale a PIB-ului țării noastre de la 6,9% în 2017 la 4,3% în acest an, apoi la 3,5% în 2019 și la 3% în 2020, ca urmare a normalizării consumului privat (principala componentă a PIB) și a continuării ciclului investițional, care va continua într-un ritm lent.

„Practic, ne așteptăm la evoluția economiei la un ritm apropiat de potențial în 2018, urmată de dinamica sub potențial în 2019-2020 (…), în absența accelerării reformelor structurale. Vom revizui acest scenariu central în toamnă, după încorporarea datelor privind dinamica PIB și componentelor din T2 și S1 2018 (care vor fi comunicate de INS în septembrie)”, detaliază Rădulescu.

INS va comunica estimările provizorii detaliate pe sectoare, resurse și utilizări cu privire la dinamica PIB din trimestrul II și semestrul I 2018 în data de 7 septembrie.

Valentin Tătaru, economist la ING Bank România, susține, într-o analiză publicată recent, că aceste datele INS indică o creștere mai puternică a economiei României decât era așteptată de economiști, iar, față de acestea, „estimarea Guvernului de o creștere de 5,5% a PIB pentru acest an pare optimistă”, în timp ce prognoza ING, de aproximativ 3,5%, pare pesimistă.

„Documentul (n.r.- cel al INS) indică o creștere peste estimarea noastră, de 3,4%, și peste consensul prezentat de Reuters, de 3,8% (n.r.- analiștii consultanți de Reuters) și este în concordanță cu cele mai recente așteptări ale băncii centrale privind ritmul trimestrial de creștere, «așteptat să recâștige contracția comparativ cu primul trimestru al acestui an». Această evoluție va face ca PIB-ul potențial să «reînceapă o tendință ușor ascendentă», dar, totuși, mai mică decât prognoza anticipată (…) Vedem creșterea economiei din acest an mai aproape de 4%, iar riscurile sunt în general echilibrate”, mai scrie Tătaru.

La rândul lor, economiștii BCR prognozau, înainte de anunțarea rezultatelor de către INS, că economia României va crește anul acesta cu 4,1% față de anul trecut, iar anul viitor cu 3,4%; după publicarea datelor de către INS n-au făcut nicio modificare.

De asemenea, nici economiștii UniCredit Bank nu și-au adaptat estimarea din iulie, care prevedea o creștere de 3,9% a economiei României în acest an și de 3,5% pentru anul viitor.

Consumul a fost și rămâne factorul principal care trage în sus economia României, deși ritmul acestuia întinește, iar alte contribuții importante le vor avea serviciile și industria.

„Agricultura ar putea, de asemenea, să creeze niște surprize”, susține Tătaru, dar evoluția acesteia poate să fie mai slabă decât se estima din cauza condițiilor meteorologice neobișnuite (seceta din primăvară târzie care a afectat culturile de grâu, precum și ploile abundente și inundațiile din primele două luni ale verii) și recenta epidemie de pestă porcină africană.

„Odată cu creșterea surprinzătoare a economiei Germaniei, creșterea cererii externe ar trebui să rămână solidă și să compenseze scăderea cererii interne”, mai apreciază economistul ING.

În plus, faptul că Banca Națională a României se arată rezervată în a mai majora rata dobânzii de politică monetară - care în prezent este la 2,5% pe an - „ar putea menține cheltuielile gospodăriilor pe linia de plutire, în timp ce (in)consecvența politicii va juca un rol tot mai important în sentimentul economic, pe măsură ce se apropie doi ani electorali”, mai susține Tătaru.

Consumul privat din trimestrul al doilea a crescut cu un ritm apropiat, dat fiind că volumul vânzărilor din comerțul cu amănuntul, care a consemnat un avans de 6,6% an/an (ritm similar cu cel din T1), arată economistul BT.

„De asemenea, ciclul investițional a continuat în T2, aspect confirmat de majorarea investițiilor străine directe cu 10,4% an/an (ritm în decelerare însă de la 39,5% an/an în T1), conform statisticilor Băncii Naționale a României”, precizează Andrei Rădulescu.

În schimb, deficitul comercial a crescut cu peste 40% în trimestrul al doilea al acestui an față de aceeași perioadă a anului trecut. „Analiza din perspectiva cererii agregate evidențiază climatul favorabil din sfera cererii interne, susținut de nivelul redus al costurilor reale de finanțare, de redinamizarea investițiilor publice și de politica de venituri a administrației publice. Astfel, consumul privat a evoluat la un ritm apropiat de potențial (în decelerare față de dinamica din 2017), pe fondul disipării impactului noului Cod Fiscal și al accelerării inflației”, explică economistul BT.

De asemenea, investițiile au continuat să crească, datorită exporturilor, climatului pozitiv privind consumul intern și revenirii pe creștere a investițiilor publice (cheltuielile de capital ale statului s-au majorat cu 72% an/an, la 7 miliarde de lei, în primele șase luni). În plus, investițiile străine directe au crescut cu 29,4%, la 2,2 miliarde de euro, în prima jumătate a acestui an față de aceeași perioadă a anului trecut.

„Pe de altă parte, deficitul balanței comerciale cu bunuri și servicii s-a intensificat cu 78,5% an/an la 2,2 miliarde euro în primul semestru al anului curent. Analiza din perspectiva ofertei agregate evidențiază majorarea comerțului cu amănuntul cu 6,5% an/an, evoluție susținută de creșterea venitului real disponibil al populației, nivelul redus al costurilor reale de finanțare și continuarea tendinței ascendente pe piața imobiliară”, mai arată economistul BT.

De asemenea, producția industrială a crescut cu 4% an/an, în perioada ianuarie-iunie, pe fondul majorării componentei prelucrătoare cu 5,1%, în aceeași perioadă. În schimb, sectorul de construcții (intensiv în capital și în forță de muncă) a scăzut cu 0,1% în semestrul I, față de aceeași perioadă a anului trecut, din cauza scăderii componentei clădiri rezidențiale cu 27% an/an.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.