Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bani pentru oamenii afectați de inundații. Anunțul de ultimă oră făcut de Marius Budăi

bani

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat că următoarea ședință de Guvern va fi adoptată o hotărâre privitoare la despăgubirile pentru cei afectați de calamități. Decizia va stabili ce sume de bani vor primi sinistrații.

„Adoptăm, în următoarea ședință de Guvern, o Hotărăre în vederea stabilirii sumelor de bani care vor fi acordate drept despăgubiri familiilor ale căror locuințe au fost afectate de calamități. Hotărârea se va aplica în primul rând locuitorilor din comuna Grecești, județul Dolj, afectați de inundații în aceste zile”, a explicat ministrul Marius Budăi

Un anunț asemănător a făcut și premierul Marcel Ciolacu. Sâmbătă, el a anunțat că oamenii afectați de inundațiile din ultimele zile vor fi ajutați de Guvern și a oferit drept exemplu localitatea Grecești din județul Dolj.

„Oamenii afectați de inundațiile din ultimele zile vor fi ajutați de Guvern! Cele mai mari probleme sunt în localitatea Grecești din Dolj, unde mai multe zeci de persoane sunt izolate sau au fost evacuate preventiv. Ne-am asigurat prin Departamentul pentru Situații de Urgență că acești oameni vor primi mâncare caldă și apă. De asemenea, am vorbit cu autoritățile din localitate să găsim soluții pentru ca oamenii să aibă unde să doarmă la noapte și am dat asigurări că vom aloca imediat bani din fondul de rezervă pentru refacerea drumurilor și remedierea pagubelor”, a anunțat Ciolacu pe Facebook.

Premierul a mai spus că ajutoare vor fi distribuite și în alte comunități.

„Aseară (n.r. vineri, 16 iunie), am convocat un Comitet Național pentru Situații de Urgență pentru a aproba acordarea unor ajutoare pentru oamenii din Ighiu, județul Alba. Sunt în permanent contact cu ministrul Mediului care monitorizează situația, dar și cu celelalte autorități responsabile pentru ca toată lumea să intervină rapid și să limităm cât mai mult efectele asupra oamenilor”, a precizat Marcel Ciolacu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.