Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bărbații electrocutați la mina din Gorj vor fi mutați la un spital din Belgia

Libertatea
Explozie

Cei doi muncitori care s-au electrocutat sâmbătă la Mina Pinoasa din judeţul Gorj şi care sunt internaţi la spitalele Floreasca şi de Arsuri din Capitală vor fi transferaţi luni la o unitate medicală din Belgia, la solicitarea familiilor, anunţă Ministerul Sănătăţii.

Transferul celor doi bărbaţi la Grand Hosptal de Charleroi (GHdC) din Belgia va fi făcut cu un avion al Ministerului Apărării Naţionale, iar pacienţii vor fi supravegheaţi pe parcursul transportului de un echipaj al SMURD Bucureşti.

După accidentul care a avut loc sţmbătă dimineaţă, cele două victime au fost transportate la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri din Capitală, scrie News.ro.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, duminică familiile pacienţilor au solicitat o a doua opinie şi transferul într-o clinică din străinătate, iar în cursul nopţii acceptul de la spitalul din Belgia a ajuns la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU). Ministerul Sănătăţii spune că a obţinut acceptul de transfer si din partea AKH Viena, dar familiile pacienţilor au ales transferul la centrul din Belgia.

"Urmare a acestei solicitări, echipele medicale din cele două unităţi sanitare au analizat situaţia medicală a pacienţilor şi au aprobat transferul la Grand Hosptal de Charleroi (GHdC) din Belgia, în cursul zilei de astăzi fiind îndeplinite toate procedurile de transfer", precizează Ministerul Sănătăţii.

Accidentul a avut loc sâmbătă, iar cei doi angajaţi ai Minei Pinoasa, în vârstă de 42 şi 48 de ani, s-au electrocutat în timp ce efectuau manevre de scoatere a unei linii de sub tensiune.

Ministerul Energiei anunţa că a decis trimiterea unei echipe a Corpului de Control la Mina Pinoasa, pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul de muncă.

"Din primele evaluări se pare că este vorba despre un caz de neglijenţă în serviciu. Ministerul a decis convocarea unei comisii interne de anchetă la nivelul Complexului Energetic Oltenia şi trimiterea Corpului de Control pentru evaluarea exactă a imprejurărilor accidentului de muncă. În paralel, cazul va fi cercetat şi de Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj", afirma Ministerul Energiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.