Un bărbat de 35 de ani este acuzat că, timp de aproape un an, a furat în mod repetat bunuri şi bani din apartamentului unei prietene, inculpatul fiind căutat şi de autorităţile germane pentru săvârşirea a 66 de infracţiuni, informează, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău, potrivit Agerpres.
Conform sursei citate, la data de 12 iulie, Poliţia municipiului Moineşti a fost sesizată de către o femeie de 34 de ani, din localitate, despre faptul că, în perioada septembrie 2022 - iulie 2023, bărbatul de 35 de ani i-ar fi sustras din locuinţă bunuri şi suma de 6.000 de euro.
"Din cercetări poliţiştii au stabilit că, femeia ar fi avut o relaţie de prietenie cu cel în cauză care i-ar fi sustras cheile apartamentului din Moineşti, de unde ulterior, în repetate rânduri i-ar fi sustras bunuri electrice, electrocasnice, mobilier şi suma de 6.000 de euro. În cadrul dosarului penal întocmit de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, la data de 13 iulie a.c, în baza unui mandat de percheziţie domiciliară, poliţiştii din Moineşti au efectuat percheziţia la locuinţa bărbatului din oraşul Comăneşti unde au fost identificate o parte din bunurile reclamate ca fiind sustrase, prejudiciul fiind recuperat parţial", precizează IPJ.
Persoana bănuită în cauză se află sub efectul unei alte măsuri preventive, fiind depistat de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Bacău, în baza unui mandat european de arestare emis de către autorităţile din Germania, fiind cercetat pentru săvârşirea a 66 de infracţiuni, printre care fraudă, vătămare corporală gravă, lovire sau alte violenţe, ameninţare, abuz de încredere, abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, şantaj, înşelăciune, infracţiuni la regimul rutier, fapte ce ar fi fost comise pe teritoriul Germaniei.
Bărbatul se află în Arestul IPJ Bacău.
Comentează