Un ploieştean de 35 de ani a fost arestat preventiv pentru mai multe infracţiuni, între care viol, agresiune sexuală, corupere a minorului şi rele tratamente aplicate minorului, victime fiind cei trei copii ai săi, potrivit Agerpres.
"În fapt, bănuitul, un bărbat de 35 de ani din municipiul Ploieşti, în cursul anului 2023, ar fi săvârşit mai multe infracţiuni precum viol, agresiune sexuală în formă continuată, corupere a minorului în formă continuată, rele tratamente aplicate minorului şi violenţă în familie în formă continuată. (...) În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ulterior acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile", se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.
Anchetatorii au efectuat în acest dosar cinci percheziţii domiciliare în municipiul Ploieşti şi în comuna Ariceştii Rahtivani.
Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că victimele bărbatului sunt cei trei copii minori ai săi - două fete de 9 şi 7 ani şi un băiat de 10 ani -, dar şi soţia inculpatului.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
Activitatea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi ,,Matei Basarab" Ploieşti.
Comentează