Bărbat arestat preventiv pentru abuz sexual repetat asupra fiicei sale minore

Autor: Liana Ganea

Publicat: 01-07-2025 15:11

Actualizat: 01-07-2025 18:11

Article thumbnail

Sursă foto: freepik.com

Un bărbat a fost arestat preventiv după ce ar fi abuzat sexual în mod repetat de fiica sa minoră, au anunţat, marţi, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.

Poliţiştii au demarat ancheta anul trecut, după ce profesorii de la şcoala la care învaţă fata ar fi sesizat acest lucru.

"În urmă cu aproape un an de zile, în baza bunei colaborări cu cadrele didactice din cadrul unei unităţi de învăţământ, poliţiştii Postului de Poliţie Frătăuţii Vechi - Secţia de Poliţie Rurală Gălăneşti, au obţinut date şi informaţii cu privire la faptul că o adolescentă în vârstă de 16 ani ar fi fost în trecut victima unor infracţiuni la viaţa sexuală din partea tatălui său. Având în vedere implicaţiile postraumatice, cercetările au fost iniţiate cu tact şi cu utilizarea unor tehnici de comunicare şi investigare adecvate, astfel încât impactul la nivel psihic să fie diminuat, urmărindu-se însă şi obţinerea materialului probator în cauza penală", precizează oficialii IPJ, potrivit Agerpres.

Sub coordonarea şi supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi şi printr-o colaborare eficientă cu personalul şcolar şi specialiştii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, s-a conturat faptul că infracţiunile la viaţa sexuală "ar fi avut loc în perioada 2020 - 2023, când minora avea vârsta cuprinsă între 12-15 ani".

În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violul săvârşit asupra unui minor, fiind ulterior desfăşurate activităţi complexe având în vedere natura cauzei şi dificultatea probării faptelor săvârşite în această perioadă îndelungată de timp.

"După o muncă asiduă şi coordonată, s-a reuşit probarea activităţii infracţionale a bărbatului bănuit de comiterea faptelor, stabilindu-se că, în perioada iunie - august 2020, acesta, prin constrângere şi profitând de imposibilitatea de a se apăra, ar fi întreţinut raporturi sexuale cu fiica acestuia, la acel moment în vârstă de 12 ani, aflată în îngrijirea şi educarea sa. De asemenea, s-a stabilit că bărbatul ar fi săvârşit fapte de agresiune sexuală asupra fiicei sale, prin contrângere şi profitând de imposibilitatea de a se apăra şi în luna decembrie 2023, când fiica acestuia, care avea vârsta de 16 ani şi se afla în îngrijirea şi educare acestuia", au mai precizat poliţiştii din Suceava.

Cercetările au fost extinse şi cu privire la săvârşirea infracţiunii de "rele tratamente aplicate minorului", constând în aceea că, prin faptele săvârşite, bărbatul, în mod repetat, ar fi pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a fiicei sale.

Bărbatul a fost reţinut în cursul zilei de luni, iar Judecătoria Rădăuţi a emis, marţi, un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele acestuia.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri