Bărbat cercetat după ce în TIR-ul pe care îl conducea au fost găsiţi ascunşi 24 de migranţi

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 25-01-2024

Actualizat: 25-01-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un şofer român de TIR este cercetat penal după ce a fost prins că avea ascunse în remorcă 24 de persoane din Siria şi Bangladesh, pe care ar fi încercat să le scoată din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, potrivit Agerpres.

Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, mergea fără încărcătură în Italia, însă a fost verificat de poliţiştii de frontieră arădeni.

"În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit al mijlocului de transport, în urma căruia poliţiştii de frontieră au descoperit, într-un loc special amenajat în partea din faţă a compartimentului destinat transportului de marfă (perete dublu), 24 de cetăţeni străini.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, colegii noştri au stabilit că persoanele sunt cetăţeni din Siria şi Bangladesh, cu vârste cuprinse între 24 şi 48 de ani, intraţi legal în România", a transmis, joi, Poliţia de Frontieră Arad.

Şoferul e cercetat pentru trafic de migranţi, iar străinii, pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri