Un bărbat din satul Lăpuş a fost reţinut de poliţişti şi ulterior plasat sub control judiciar pentru calităţi mincinoase după ce a reuşit să obţină de la o femeie suma de 13.750 de euro, a informat, marţi, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Ionela Cosma, potrivit Agerpres.
"Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale au fost sesizaţi prin plângere de către o femeie de 54 de ani despre faptul că, în perioada iunie - august, un bărbat de 40 de ani din Lăpuş, folosind calităţi mincinoase, ar fi indus-o în eroare şi ar fi determinat-o să îi ofere, în mai multe tranşe, 13.750 de euro, pentru o investiţie şi ulterior pentru ridicarea banilor câştigaţi", a spus Ionela Cosma.
Conform aceleiaşi surse, în urma activităţilor de cercetare penală desfăşurate, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ulterior, împotriva acestuia a fost luată măsura controlului judiciar.
Comentează