Bărbat condamnat la trei ani de închisoare pentru că a furat şase oi şi cinci miei

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 21-01-2026 14:43

Actualizat: 21-01-2026 14:45

Article thumbnail

Sursă foto: Foto crimetime.ro

Peste trei ani de închisoare are de executat un bărbat de 33 de ani din comuna Muereasca, după ce a fost găsit vinovat de furtul unor oi de la o stână din Călimăneşti, faptă petrecută în urmă cu aproximativ doi ani, potrivit Agerpres.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Vâlcea, bărbatul a fost condamnat definitiv de magistraţii Judecătoriei Brezoi, pentru furt calificat, iar agenţii Serviciului de Investigaţii Criminale au pus în aplicare, marţi, mandatul de arestare emis pe numele lui.

"Persoana în cauză a fost condamnată la pedeapsa de trei ani şi două luni de închisoare, în regim de detenţie, pentru o faptă comisă în anul 2024, constând în sustragerea a şase ovine adulte şi cinci miei de pe raza oraşului Călimăneşti", au transmis, miercuri, poliţiştii vâlceni.

După procedurile legale, bărbatul a fost escortat la Penitenciarul Mioveni din judeţul Argeş, unde îşi va ispăşi pedeapsa primită.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri