DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Bărbat din Cluj care a furat mai multe reptile de la Vivariul Universității 'Babeș-Bolyai' a fost reținut

UBB
UBB Universitatea Babes-Bolyai

Un bărbat din comuna Florești, județul Cluj, a fost prins în flagrant delict de oamenii legii în timp ce voia să vândă reptile pe care, anterior, le furase din Vivariul Universității ”Babeș-Bolyai” (UBB). Individul a fost reținut pentru 24 de ore, conform Poliției Cluj, anunță MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat al IPJ Cluj transmis, duminică, bărbatul respectiv a mai furat din Vivariu și un încălzitor pentru reptile.

Citește și: Celebrul Conac Banffy, din zona Transilvaniei, a fost scos la vânzare

„Polițiștii din cadrul Biroului pentru Centrul Universitar, Compartimentul Investigaţii Criminale, au organizat o acţiune de prindere în flagrant delict a unui bărbat de 35 de ani, din comuna Florești, bănuit de sustragerea de reptile. Sub pretextul achiziţionării a doi şerpi, persoana vătămată şi poliţiştii s-au deplasat la domiciliul bărbatului şi au identificat un şarpe Boa Curcubeu, acesta fiind cel sustras dintr-un vivariu din Cluj-Napoca. De asemenea, au identificat şi un încălzitor pentru reptile, care, de asemenea, ar fi fost sustras din incinta vivariului. În baza probatoriului administrat, poliţiştii l-au reţinut 24 de ore pe bărbat pentru comiterea infracţiunii de furt calificat în formă continuată”, se arată în comunicat.

Conform investigaţiilor efectuate de polițiștii clujeni, în perioada decembrie 2019 – februarie 2020, bărbatul ar fi profitat de lucrările de modernizare care se efectuau în clădirea respectivă şi ar fi pătruns fără drept în Vivariu de unde ar fi sustras un şarpe de porumb – Corn snake, o şopârlă Gecko Crested, un şarpe Boa Curcubeu şi un încălzitor pentru reptile, cauzând un prejudiciu total de circa 1.700 de lei.

Citeşte şi: BOMBĂ! Avocaţii mergeau cot la cot cu clienţii lor la licitaţiile deturnate - Avocaţi din Bucureşti şi Galaţi, printre inculpaţii din dosarul 'Executorii'

„În urma acţiunii flagrante, s-a reuşit recuperarea şarpelui Boa şi a încălzitorului pentru reptile, în valoare de 1100 de lei. Șarpele a fost evaluat la 1000 de lei iar încălzitorul la 100 de lei”, se mai arată în comunicatul IPJ Cluj.

Vivariul de unde au fost sustrase reptilele este cel al Universității ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca.

Surse judiciare au declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că bărbatul ar fi declarat polițiștilor la audieri că șopârla Gecko Crested ar fi reușit să o vândă, iar şarpele de porumb ar fi decedat, amble reptile fiind evaluate la câte 300 dc lei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.